Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617

Vicepreşedinte PNL despre Băsescu: Am văzut un om disperat


Vicepreședintele PNL Mihai Voicu a declarat, marți, pentru MEDIAFAX, că a văzut în președintele Traian Băsescu un om disperat, care oscilează între milogeală și agresivitate, el precizând că șeful statului ar trebui să înregistreze un record la aruncat invective într-un timp foarte scurt.
„Am văzut un om disperat, dar care oscila între milogeală și agresivitate. Cred că ar trebui să scrie la Guinnes Book pentru a se înscrie la recordul de invective într-un timp cât mai scurt. A dovedit că nu înțelege absolut nimic din mișcările și din nemulțumirea populară și că este total rupt de realitate”, a spus Voicu despre discursul șefului statului la învestitura lui Cristian Diaconescu în funcția de ministru de Externe.
Voicu a spus că discursul lui Traian Băsescu nu i-a adus aminte nici măcar de Ceaușescu, ci de locuitorii cetății Constantinopole, care discutau despre sexul înge-rilor când cetatea stătea să cadă. „S-a referit domnul Băsescu trei secunde la Mi-nisterul de Externe și restul de patru-cinci minute a încercat să-i înjure pe toți într-un timp cât mai scurt. E evident că este disperat și e evident că nu mai are nicio legătură cu realitatea”, a conchis Voicu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?