Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

Primele grefe oculare cu celule suşă embrionare au dat rezultate încurajatoare


Primele grefe oculare cu celulă sușă embrionare umane, realizate în Statele Unite ale Americii, au dat rezultate încurajatoare în cazul a doi pacienți suferind de grave maladii ale ochilor, potrivit unui articol publicat în revista The Lancet. „Aceasta este prima dată când se raportează un caz despre utilizarea acestui tip de celule la om”, scrie în studiu, care a fost coordonat de compania americană Advanced Cell Techno-logy (ACT) într-un institut californian. „Transplantul pare sigur la patru luni de la realizarea lui, iar vederea celor doi pacienți s-a ameliorat”, scrie în același studiu.
La 13 ani de la descoperirea celulelor sușă embrionare, acest tip de terapie, foarte promițătoare, constituie un subiect controversat: celulele sunt prelevate din embrioni umani, în primul lor stadiu de dezvoltare, fapt care conduce la distrugerea lor. Celulele sușă embrionare sunt singurele celule capabile să se diferențieze în toate celelalte tipuri de celule – sangvine, musculare etc. – și să se multiplice fără limită, prezentând astfel un enorm potențial terapeutic.
În cazul fiecăruia dintre cei doi pacienți voluntari, suferind de două boli diferite, care au același rezultat – orbirea -, circa 50.000 de derivate din celule sușă embrionare au fost injectate sub retina unuia dintre cei doi ochi. Primul pacient, în vârstă de 50 de ani, suferă de maladia Stargardt, care conduce la diminuarea acuității vizuale. Al doilea pacient, în vârstă de aproximativ 70 de ani, suferă de degenerescență maculară, prima cauză a orbirii în lume. „Niciunul dintre pacienți nu și-a pierdut ve-derea” în urma intervenției, iar „anumite teste sugerează o ameliorare a vederii”, indică studiul din The Lancet.
În primul caz, ameliorarea s-a tradus prin faptul că pacientul este capabil să distingă mișcările degetelor, deși înainte nu le putea detecta decât pe cele ale mâinii. Până în prezent, celulele par să nu fie respinse de organism sau să determine efecte secundare, spun autorii studiului, care adaugă însă că mai sunt necesare teste și cercetări pentru a stabili dacă metoda este una viabilă pe termen lung.
Următoarea etapă constă în tratarea pacienților cu forme incipiente ale maladiilor menționate mai sus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?