Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Cătălin Petrişor reprezintă cu cinste baschetul vrâncean pe meleaguri oltene


Unul dintre cele mai bune produse ale școlii de baschet vrâncene, Cătălin Petrișor face senzație la echipa la care evoluează, SCM Craiova, grupare care activează în primul eșalon al baschetlului românesc. După ce timp de două sezoane a evoluat în Divizia A pentru formația CSÅž Bega Timișoara și a cucerit titlul de vicecampion național de tineret (Under 20) cu gruparea de pe Bega, conducătorul de joc de 20 ani a fost împrumutat la echipa SCM Craiova, unde îl are ca antrenor pe fostul căpitan al lui CSM Oradea, Andjelko Mandic. „Cu mingea de baschet pot spune că am început să ma joc încă de mic, dat fiind faptul că în familia mea s-a practicat acest sport. Tatăl meu (n.r. profesorul Mircea Petrișor) m-a învățat însă tainele baschetului, iar datorită lui și muncii mele, fac astazi parte din echipa SCM Craiova din Divizia A. La vârsta de 8 ani am început serios acest sport fiind component al echipei de mini-baschet din Focșani, echipă care era formată la acea vreme din băieți născuți în anul 1990, iar eu eram cu doi ani mai mic. La 11 ani, cu generația născută în anul 1991 a echipei Phoenix Galați am câștigat titlul de campioni la minibaschet. Alături de generația născută în 1990 din Focșani avem ca performanțe locul 7 la minibaschet, un loc 7 la juniori III (U14) și un loc 4 la juniori I (U18). Pe plan individual, în anul 2008, am câștigat titlul de cel mai bun conducător de joc și la cei de vârsta mea, dar și la cei cu doi ani mai mari (juniori I și juniori II). În toată această perioadă de la minibaschet până la juniori I, am fost component al Lotului Național al României”, a declarat baschetbalistul focșănean.
După ce generația de ‘90 a terminat junioratul, Cătălin Petrișor a mai stat un an în Focsani, unde a obținut locul 7 cu generația de ’91a Liceului cu Program Sportiv Focșani la categoria juniori I . „În anul 2009, la 17 ani, am debutat în Divizia A alături de Elba Timișoara. Domnul antrenor Dragan Petricevic m-a văzut în anul respectiv la Campionatul European U18 și m-a transferat la Timișoara la echipa mare. Acesta a fost cel mai bun an din cariera mea de până acum. Ca și rezultate, cu echipa de juniori am câștigat campionatul atât la U18 cât și la tineret (U20). Cu echipa mare am reușit să câștigăm Cupa României și locul 4 în campionatul intern în Divizia A, dar și locul 3 în Liga Europei Centrale. În al doilea an, la Ti-mișoara am reușit să câștigăm medalia de argint cu echipa de tineret (U20), an în care am primit titlul de cel mai bun pasator. Din 2009 până anul trecut am fost component al echipei de pe Bega, iar în  vara anului trecut m-am transferat la echipa SCM Craiova, formație pe care o reprezint cu cinste în primul eșalon. Aceasta, deși este o echipă mai slab cotată decât cea a Timișoarei, pentru mine a însemnat un pas înainte datorită faptului că pot evolua mai multe minute în teren. În plus domnul antrenor Andjelko Mandic îmi oferă încrederea de care aveam nevoie pentru a-mi face bine jocul și, personal, sunt mulțumit de această schimbare la care consider că m-am adaptat destul de repede. Bineințeles contează foarte mult să ai parte și de sprijinul moral al celor din jurul tău și mai ales a familiei, care întotdeauna mi-a fost alaături”, a precizat baschetbalistul focșănean Cătălin Petrișor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?