Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629
Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629

Tel verde pentru corupţia din învăţământ


Cazurile de corupție din sistemul educațional pot fi sesizate la număul de telefon 0800801100, apelurile fiind gratuit. Numărul a fost alocat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS) pentru facilitarea sesizării și înregistrării în timp real a faptelor cu risc de vulnerabilitate la corupție din sistemul național de învățământ. „Obiectul activității operatorilor serviciului TelVerde îl reprezintă exclusiv înre-gistrarea fapteler care vizează riscuri de vulnerabilitate la corupție sau denunțuri de fapte de corupție din sistemul de educație. Informațiile preluate vor fi prelucrate de Comisia de Etică a MECTS și, de asemenea, vor fi puse de către respectiva comisie la dispoziția Corpului de Control al ministrului sau a altor organisme abilitate prin lege. Introducerea serviciului TelVerde este parte integrantă a proiectului «Prevenirea corupției în educație prin informare, formare și responsabilizare», finanțat prin Fondul Social European – Programul Operațional «Dezvoltarea Capacității Administrative», având ca beneficiar Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Asociația pentru Implementarea Democrației și Universitatea Titu Maiorescu în calitate de parteneri”, se arată într-un comunicat de presă al MECTS.
Linia telefonică 0800801100 va fi disponibilă zilnic, de luni până vineri, între orele 9.00-19.00, începând de luni. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?