Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Deputatul Dumitrescu îi recomandă preşedintele României să se autocenzureze


Deputatul PSD de Vrancea, Cristian Dumitrescu, a declarat, săptămâna aceasta, în plenul Camerei, că solicitările președintelui României de reexaminare a unor legi s-au transformat din excepție în obicei și a apreciat că șeful statului ar trebui „să se autocenzureze mai mult în exercitarea acestui drept”. „Cineva care va avea curiozitatea să facă un studiu va observa că în legislația României din ultimii 2-3 ani, contribuția ca și legislativ a președintelui României este chiar semnificativă”, a spus Cristian Dumitrescu.
În opinia sa, acest lucru „nu este corect”, deoarece prevederile constituționale precizează ca solicitările de reexaminare a unor legi să se facă doar în situații excepționale. Cristian Dumitrescu a mai spus că președintele României nu este legiuitor, singura instituție care are acest rol fiind Parlamentul. „Cred că ar trebui ca președintele României să se autocenzureze mai mult în a exercita acest drept și să-l readucă în limitele constituționale. Nimeni nu spune că nu are acest drept, dar nimeni nu spune că are dreptul să abuzeze de acest drept”, a precizat deputa-tul PSD de Vrancea.
Cristian Dumitrescu a făcut aceste precizări după ce deputații au discutat o serie de solicitări ale șefului statului de reexaminări ale unor legi, cum ar fi proiectul de modificare a unui articol din legea privind reforma din domeniul proprietății în justiție sau cel privind ordonanța de urgență 13/2008. 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?