Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Astăzi, donaţiile ajung la frăţiorii din Dealu Sării


Foarte multe daruri destinate Mariei și lui Andrei Å¢urloiu, de 9, respectiv 11 ani, din satul Dealu Sării, comuna Jitia, au sosit la sediul redacției noastre. Astfel, ieri, hypermarketul Carrefour și salariații acestuia, au împlinit dorința din scrisoarea celor doi frățiori trimisă lui Moș Crăciun, și anume să îi aducă o mașină de spălat tatălui lor. De asemenea, ei au primit din partea Carrefour un brăduț, jucării, precum și alimente și dulciuri care să le facă sărbătorile fericite.
Tot ieri, cititori ai „Monitorului” care și-au dorit anonimatul le-au dăruit copiilor articole de îmbrăcăminte. Același lucru l-a făcut și Firița Balcu, pensionară din urbea noastră care a trimis Mariei și lui Andrei și alimente și obiecte folositoare într-o gospodărie, gest repetat și de Alecu Lepădatu, pensionar cu handicap care a adăugat pe lângă toate cele amintite și tacâmuri și o găină tăiată, numai bună de aruncat în oală.
Două genți cu haine, una pentru Maria și cealaltă pentru Andrei, au fost dăruite de Luminița Novac, din Focșani, alte donații venind și din partea lui Petre Drîmbu. Tot ieri, o tânără a venit la redacție și a făcut o donație de 200 de lei, însă a dorit ca gestul său să rămână sub semnul anonimatului.
Un gest impresionant a fost făcut de elevii și cadrele didactice ale Åžcolii nr.9 „Åžtefan cel Mare” care au reușit, prin colecta lor de fonduri, să adune suma de 1.500 de lei pe care au donat-o Mariei și lui Andrei. Ei le-au transmis celor doi copii și tatălui lor că speră ca din acești bani să-și poată cumpăra, în primăvară, o parte din materialele de construcții necesare pentru construirea încă unei camere. Colecta făcută de copiii Åžcolii „Åžtefan cel Mare” din Focșani a pornit de la 1 leu, fiecare donând atât cât a putut.
Astăzi, toate darurile făcute de dumnea-voastră, cititorii noștri, vor ajunge la Maria și Andrei. Foarte mulți vrînceni s-au implicat în Campania „Fii Moș Crăciun pentru Maria și Andrei”, derulată pe parcursul unei săptămâni de „Monitorul de Vrancea”. Astfel, bunul Moș căruia frățiorii din Dealu Sării au trimis impresionanta scrisoare ce a stat la baza inițierii acestei campanii, ajunge azi la ei cu foarte multe obiecte necesare într-o gospodărie, cu articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, alimente, dulciuri, detergenți, articole de igienă, pături, lenjerii, un aragaz cu butelie, mașină de spălat, firgider, ba chiar cu câte o motocoasă și drujbă, astfel încât Radu Å¢urloiu, tatăl copiilor să-și poată câștiga banii necesari întreținerii lor.
În ediția de mâine a cotidianului nostru vă vom prezenta fotografii și material filmat în care vom încerca să surprindem bucuria pe care împreună, am reușit să o aducem în căsuța celor doi copii care acum o săptămână, mâncau, resemnați, doar fiertură de cartofi cu mămăligă. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?