Dacă în primele două săptămâni din decembrie pregătirile pentru Crăciun au ținut mai mult de planificare, din ziua în care tradiția populară a rânduit „Ignatul porcilor” gospodinele nu și-au mai văzut capul de treburi în bucătărie. Pentru a întâmpina sărbătoarea Nașterii Domnului cu multe bucate tradiționale proaspete și gustoase, toți membri familiei se strâng pentru a da o mână de ajutor gospodinei, care după vârstă și priceperea lor le împarte sarcinile: „tu cerni făină”, „tu toci carnea”, „tu alegi orezul „, și așa mai departe. Una sau două zile sunt dedicate numai coptului cozonacilor sau colacilor, iar restul timpului pregătirii celorlalte merinde.
Îndată după tăierea porcului, se trece la prepararea cărnii și conservarea ei. Oamenii de la sat încep tranșarea și pregătirea slăninei, a caltaboșilor, a sângeretelui, și de asemenea pun deoparte carne pentru sarmale și friptură. În vechime, tot după tăierea porcului, bătrânii „citeau” după obicei cât de grea va fi iarna în funcție de grosimea splinei.
De pe masa de Crăciun nu trebuie să lipsească preparatele din porc, cârnații, caltaboșii, nici sărmăluțele în foi de varză sau ștevie cu mămăligă. Piftia cu afumătură de porc este frecvent întrebuințată până pe la Anul Nou, în unele regiuni servită simplă, la aperitiv, iar în altele dimpreună cu sarmalele.
Salata de boeuf, o specialitate recentă de împrumut, tinde să devină în mod surprinzător una tradițională pentru românii de pretutindeni. Nu contează că locuiește în Banat, Moldova, Transilvania ori Muntenia, sau că viețuiește mânat de nevoi undeva în diaspora, românul tânjește întotdeauna la gustul dulce al maionezei. În satele de pe Valea Teleajenului, cu tradiție în obținerea băuturilor spirtoase, oamenii servesc întotdeauna înainte de masă un pahar cu țuică veche, rece sau fiartă, pentru deschiderea apetitului.
Oricât de orginali și speciali am crede că suntem, mâncărurile tradiționale românești prezintă asemănări izbitoare cu cele din alte bucătării europene. Într-un haggis scoțian ai surpriza să descoperi nimic altceva decât gustul caltaboșilor, iar în cârnații englezești pe cel al preparatelor autohtone. Până și sarmalele au o rudă apropiată în Grecia și Libia: renumita mâncare „dolma”, realizată cu umplutură de orez și condimente.
