Cuvânt la Sărbătoarea Naşterii Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, Lumina lumii

0
568


Odată cu nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, se schimbă toate în lume, pentru că El a venit să ne arate calea fericirii, să ne învețe adevărul, să ne lumineze mintea ca să cîștigăm fericirea veșnică în viața de veci. Pentru aceasta s-a coborît Fiul lui Dumnezeu la neamul omenesc și a zis despre Sine: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața; Eu sunt Păstorul cel bun, care-Mi pun viața pentru oile Mele; Eu sunt lumina lumii, Eu sunt ușa; prin Mine, de va intra cineva, se va mîntui; Eu sunt  Învățătorul vostru, să nu aveți alți învățători!”. Cît exemplu de smerenie, ca însuși Domnul Slavei să se coboare din cer pe pămînt și să se întrupeze pentru a mîntui tot neamul omenesc.

Prin nașterea lui Iisus, Dumnezeu coboară în istorie, ca să schimbe hotărîtor lumea, eveniment de proporții cosmice, care aduce certitudinea mîntuirii. Dumnezeu este întotdeauna alături de noi, împlinind profețiile mesianice și venind în întîmpinarea oamenilor prin însuși Fiul Său. Sărbătoarea Crăciunului este, de aceea, sărbătoarea luminii, legată de momentul unic al nașterii Domnului, ce anunță mîntuirea omenirii prin dragoste, har și binecuvântare. Sărbătoarea de Crăciun, a Nașterii Domnului, este prilejul celebrării prezenței lui Iisus între oameni. Prin tradiție, Crăciunul este o sărbătoare a luminii și bucuriei, cea mai veche sărbătoare creștină și una dintre cele mai scumpe și mai populare sărbători ale Orto-doxiei romînești. Întruparea însuși este revelația modului divin de viață, revelația iubirii.
Dacă a iubi înseamnă a asuma, a trăi viața celui iubit, în Întrupare, Fiul lui Dumnezeu asumă, o face a Sa și trăiește viața noastră. Întruparea extinde viața treimii în umanitate. Este iubirea divină aplicată în om, așa precum în Prea Sfînta Treime Persoanele divine „se afirmă reciproc, se pun în existență prin dăruire și primire”. Întruparea este cerută într-un anume fel de această lege de viață a iubirii, Fiul lui Dumnezeu se face Om în virtutea legii divine a iubirii. Altfel, cum ne-ar fi arătat Dumnezeu iubirea Sa pînă la capăt, „pînă la sfîrșit”, cum spune Iisus (Ioan XIII,1), fără să ne trăiască integral viața nostră a celor creați „după chipul Lui”.
Desigur, jertfa de pe cruce reprezintă momentul culminant al iubirii dumnezeiești pentru noi, întrucât, acum, ibirea în expresia ei supremă ca jertfă, este în același timp și biruință în înviere. Acum se întrepătrund și se revelează cu evidență maximă amîndouă dimensiunile ei: în chipul crucii ca iubire până la jertfire de Sine și în Înviere, ca iubire dătătoare de viață, ca punere într-o nouă existență și viață, cea eternă. Dar, începutul în lucrarea mîntuirii, îl face Întruparea. Acest act este început al revelației iubirii, al coborării și lucrării ei în lume. Prin acest act, Fiul lui Dumnezeu ia chipul nostru, Se smerește pe Sine, „chip de rob luînd” (Filip.II,7), intră în lume. Fiul lui Dumnezeu săvîrșește acest act pentru noi, pentru lume, din iubire pentru lume. Așa înțelegem cuvîntul grav al Mîntuitorului cînd spune : „Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încît pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică”, (Ioan III,16).
Hristos vine în lume pentru a ne re-descoperi chipul nostru adevărat. Hristos este această revelare a vieții divine originar-exemplară, și al cărei mod de existență este comu-niunea, este deschidere în Sine și către lume. Treimea este deschidere absolută între Tatăl și Fiul în Duhul Sfînt. Iar Întruparea este deschiderea supremă către lume. Nașterea și Botezul lui Hristos sînt anunțate prin și ca o deschidere a cerului (Luca II,9,14;III,21). Se deschide și se coboară la noi transcendența divină. Intră, se întrupează pentru a-i reda statutul originar, pentru a o deschide. Coboară cerul pentru a ridica pămîntul. Coborîrea lui Hristos are drept scop deschiderea noastră și suirea noastră. Coborârea Lui este deschiderea noastră în ambele sensuri: către Dumnezeu și către lume, către semeni. Fiul lui Dumnezeu se face și Fiul Omului. Este Dumnezeu în chip și față umană, este chipul nostru perfect. De aceea, Fiul lui Dumnezeu coboară la noi și își face din umanitate o a doua fire a Sa, pentru a purta în Sine totul și pentru a ne deveni model. Căci El devenind
Persoană în două firi, divină și umană, ne instituie și pe noi în această condiție de existență. Ne învață să fim deschiși după asemănarea Lui, celor două realități fundamentale: prin har și natură, umanului și di-vinului. S-a spus că persoana, spre deosebire de individ, se constituie prin relație, în comuniune. Prin a trăi și viața celuilalt, nu pentru a-l anula, ci pentru a-l afirma.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here