Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

GALERIE FOTO: Luminiţa Badiu, Miss la “Edmond Nicolau”


Luminița Badiu a fost desemnată Miss a Colegiului Tehnic „Edmond Nicolau” în cadrul Balului Bobocilor ce s-a desfășurat aseară, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor „Leopoldina Bălănuță” din Focșani, sub genericul „Miss World Peace”. Așa cum sugerează și numele acestui bal, cele opt concurente s-au prezentat în fața publicului și a membrilor juriului fluturând steagul unei țări pe care preț de o seară au reprezentat-o. Concursul a continuat cu proba de dans, unde fetele au dansat pe ritmurile țării pe care au reprezentat-o. Au urmat apoi probele de dans sincron și de culură generală. Proba surpriză a fost „războiul baloanelor”, care a reușit să stârnească ropote de aplauze din partea publicului. Concurentele au mai avut o șansă să cucerească inimile membrilor în cadrul probei care s-a intitulat „mituiește juriul”. Membrii juriului s-au lăsat ademeniți de talentul concurentelor de a cânta sau de prăjiturile tradiționale fiecărei țări pe care acestea le-au oferit cu generozitate. Balul Bobocilor la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” s-a încheiat cu proba ținutelor de seară. Seara s-a încheiat cu desemnarea câștigătoarelor.
Locul II a fost ocupat de Andreea Oprișan, în vreme ce premiul III a fost acordat Alexandrei Manolache. Distracția elevilor a continuat până târziu la Clubul Apollo din Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?