Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625
Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625

România, sărbătorită de vrânceni şi peste hotare


Românii care, din diferite motive, se află departe de casă, nu au uitat de ziua de ieri. Pentru fiecare dintre ei, Ziua Națională a României are o semnificație aparte. Crina Ene, secretarul general al organizației PSD Roma și președinta Organizației de Femei, o tânără plecată de ani buni din comuna Negrilești, este mândră că s-a născut în România. „Ziua Națională a României este sărbătoarea cu care începe lungul șir al sărbătorilor de iarnă. Ca orice român, crescut cu o mare doză de patriotism, voi petrece Marea Sărbătoare Națională chiar dacă sunt la distanță de România, o distanță fizică, pentru că sufletească nu a existat niciodată. Å¢ara în care m-am născut și am crescut, o port ca pe o icoană în suflet, oriunde mă voi afla! Noțiunea de patriotism nu este un simplu cuvânt, nu este o formalitate, ci o trăire. A fi patriot înseamnă a-ți cunoaște originile, apartenența și să spui cu fruntea sus și cu mândrie, indiferent de circumstanțe, indiferent unde te vei afla că ești român mândru de țara ta. Ne naștem înzeztrați cu percepții, dar învățăm mai târziu să iubim. Să iubim tot ceea ce ne înconjoară, să-i iubim pe cei care ne-au dat viață și să ne iubim țara”, spune Crina Ene.
Potrivit acesteia, românii au avut parte mereu de o istorie zbuciumată, dar au știut mereu să-și apere identitatea, tradițiile și neamul. „În memoria celor care s-au luptat pentru independența noastră, să nu uitam că suntem români. Avem tradiții pe care nu le are niciun alt popor, avem peisaje de vis, suntem prietenoși, muncitori și nu avem de ce să nu ne mândrim că suntem români. Oriunde ne vom afla, la ceas de mare sărbatoare națională, trebuie să o facem cunoscută și să o sărbătorim cum se cuvine”, a adăugat secretarul general al organizației PSD Roma.

Tricolorul, dus până în Italia

Crina Ene ne-a mai spus că a început de câteva zile pregătirile pentru această zi specială. „Ca în fiecare an și anul acesta mi-am decorat casa cu tricolorul, iar ziua o voi încheia cu imnul și cu urmărirea festivităților dedicate Zilei Naționale pe posturile de televiziune românești. Din meniul zilei nu va lipsi, desigur, fasolea cu cârnați afumați. Ca să fiu patriot până la capăt, voi participa la Concertul dedicat Zilei Naționale, «George Enescu în Italia – 130 de ani de la naștere”, alături de nume sonore ale comunității românești. Acest concert deschide Anul Cultural Român din Italia. La mulți ani, România!  La mulți ani Români de Pretutindeni! Fie ca această zi atât de specială de 1 Decembrie, de care sunt legate cele mai mari speranțe ale României, să trezească în noi toți spiritul de unitate! Astăzi (ieri – n.r) este ziua în care visul românilor a devenit realitate! Este ziua Unității și a afirmării Națiunii Românești!”, a încheiat Crina Ene.

8 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?