Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620
Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620

O viitoare asistentă medicală, talentată la muzică


Lorena Muntenaș, studentă în anul I la Åžcoala Sanitară Postliceală „Hippocrate” din Focșani, a obținut trofeul Festivalului „Cântecul orașului”, ce s-a desfășurat în perioada, în octombrie, în Râmnicu – Sărat. Este una dintre cele mai importante distincții pe care le-a obținut tânăra, care se mândrește cu o carieră muzicală de 11 ani. „Am avut cea mai mare notă dintre toți concurenții. Este o confirmare, care vine din partea unui juriu de profesioniști, de oameni de cultură în primul rând”, a precizat Lorena Muntenaș.
În cei 11 ani de când s-a apucat serios de muzică, Lorena Muntenaș a participat la numeroase festivaluri și importante concursuri și aproape de fiecare dată s-a întors acasă cu premii importante. Printre trofeele obținute de talentata artistă focșăneană se numără Festivalului „Micul Artist”, desfășurat la Craiova în 2007. A urmat apoi, în 2008, trofeul la „Copiii cântă marea”, organizat la Sulina, și tot trofeul la „Ursulețul de Aur”, organizat la Baia Mare. Anul de recunoaștere al Lorenei Muntenaș a fost 2009, când a reușit să obțină cinci premii. Cel mai important a fost trofeul obținut la „Florile Copilăriei”, de la Bârlad. A mai obți-nut, de asemenea, mențiunea I la Festivalul Internațional „George Grigoriu”, dar și locul I la Festivalul „Florentin Delmar”, de la Focșani, și „Flori de Mai”, organizat la Călărași. Tot locul I a reușit să îl obțină la „Delfinul de Aur”, de la Năvodari. De asemenea, la „International Art Festival Competiton LAKE PEARLS” din Struga, Macedonia, Lorena Muntenaș a obținut premiul I. Singurul premiul obținut de artistă în 2010 a fost la „Festivalul Tinereții” de la Amara, unde a obținut locul III. În prezent, Lorena, care a studiat încă din generală la Liceul de Artă „Gh. Tăttărescu” din Focșani, se pregătește pentru admiterea la Academia de Muzică din Cluj de anul viitor. Visul cel mare al talentatei artiste este să devină cunoscută pe scenele internaționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?