Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632
Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632

Alcoolorexia, în mare vogă în rândul tinerelor din SUA


Sloganul noului fenomen îngrijorător numit alcoolorexie poate fi ‘să mănânci mai puțin ca să poți bea mai mult’. Un studiu realizat de Universitatea Missouri arată că alcoolorexia (drunkorexia) este un obicei dăunător propriu unei studente din șase. Fetele sar o masă sau mai multe înaintea unei seri bine stropite cu alcool pentru a simți mai repede efectele băuturilor, scrie 7sur7.be. Tinerele spun că în acest fel rămân slabe, se îmbată mai repede și economisesc banii cheltuiți pe mâncare ca să-și cumpere mai mult alcool. Acest obicei riscă să afecteze de trei ori mai multe femei decât bărbați, putând avea pe termen lung efecte nedorite asupra sănătății. ‘Să te lipsești de mâncare și să consumi mult alcool poate fi periculos’, spune cercetătoarea Victoria Osborne. ‘Luate împreună, cele două obiceiuri pot crea probleme cognitive pe termen scurt și lung, printre care dificultăți de concentrare, de învățare și de luare a deciziilor’, arată ea. Potrivit Institutului american împotriva abuzului de alcool, doza care nu trebuie depășită este de două pahare pe zi la bărbați și numai unul la femei, care au un metabolism mai puțin bun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?