La ora 6:10, când alarma telefonului mobil sparge tăcerea, făcând să freamete casa cufundată în somn, mă năpustesc asupra micuțului deșteptător, dezactivându-l. Acest prim salt, o bruscă alunecare de la somn la luciditate, declanșează rutina, făcându-mă la un moment dat să mă întreb: „De ce accept asta? De ce toți adolescenții se îndreaptă teleghidați spre școală preț de 5 zile din 7?”
Să fie o motivație interioară? Există atâta sete de cunoaștere printre noi? Se resimte cu adevărat nevoia de educație? Fără școala cea de toate zilele, s-ar crea un gol fără margini, un plictis limitator și insuportabil? Ajută la ceva dacă știu declinările substantivului în limba latină? Sintagme precum „Pater familias”, analizate morfologic și sintactic, funcționează pe post de formule magice, aducătoare de fericire?
la Pink Floyd
Ce voiau să zică oare acei tineri artiști prin „We don’t need no education”?
Grăbesc pasul ca să nu întârzii, uitând să admir cățelul alb de la colț de stradă care privește așa de senin cerul. Îmi spun în minte că nu mă va asculta tocmai azi la germană și răsuflu ușurată, gândindu-mă că sunt încă prea tânără pentru a face un infarct în fața muntelui de teme pentru ora de engleză. Program, orar, responsabi-lități, stat pe scaun, 10 minute de confundare cu mulțimea de alți și alți adolescenți… asta sunt eu? Prin ce întortocheate labi-rinturi se pierde personalitatea fiecărui elev? Nu se hotărăște nimeni să fure odată pentru totdeauna această sabie a lui Damocles de deasupra capetelor noastre? Învățăm pentru a umple o condică amărâtă cu cifre, statistici seci ale randamentului creierului nostru?
O altfel de viață
Dacă pentru un moment închid ochii, am înainte imaginea idilică a unei lumi în care școala, ca instituție, nu există decât elementar, atât cât să îl deprindă pe copil să scrie și să citească. Nu vreau prin reveria mea să desființez nevoia reală de a cunoaște, de a descoperi, dar e absurd să credem cu toții în mituri și să ne consumăm atâția ani din viață, făcându-ne cuminți temele.
În afara celor 5-6 ore de program, în realitatea de dincolo de porțile liceului, simțurilor și minții mele se dezvăluie un miracol perpetuu. Pe noptieră, așteaptă atâtea cărți bune, sunt atâtea biblioteci pe rafturile cărora să mă caut, am de purtat atâtea discuții frumoase, am de văzut atâtea filme fascinante și, până la urmă, am de descifrat un suflet atât de complicat, în lăuntrul meu, dar risipindu-mi copilăria și adolescența numai pe învățat, reușesc să mai devin om?
Fără a nega deplin rolul formator al școlii, cred că o lume în care clopoțelul nu ar avea de ce să sune la sfârșitul unei ore ar fi un loc mai bun. Imaginați-vă ce ar însemna să poți studia doar ce te interesează, fără constrângerea de a face o temă monotonă?
Riscuri și pericole din umbră
Pe de altă parte, lipsiți de presiunea unei instituții și a unor profesori, cât timp ar supraviețui plăcerea de a învăța independent? O zi în care nu ai aflat nimic nou este ca o zi petrecută de un navigator pe uscat. Cum se simte omul acela? Golit de sensul vieții lui, arid, secătuit de conținutul spiritual oferit de mare, de proiecția dorințelor și a idealurilor lui…
Imaginându-mi sute de adolescenți cu ghiozdanul în cui, intuiesc un viitor sumbru: tineri într-o petrecere neobosită, lipsiți de griji și complăcându-se într-o relaxare periculoasă, devenită rațiune de a trăi.
Riscul de a cădea în capcana întinsă de lene reprezintă singurul și cel mai puternic motiv pentru care școala încă mai este în picioare. De altfel, o educație personalizată și ordonată, proiectată de individ și împlinită prin comunicarea nonformală cu cei specializați pe domeniul tău de interes, pare o utopie.
Prezentul, piedică a oricărei schimbări
În prezent, puțini știu de ce merg în fiecare zi la școală (răspunsul clasic: „ca să-mi fac prieteni” e livrat cu nonșalanță, de parcă școala ar fi un imens spațiu de combinații sentimentale), de aceea îndepărtarea de modelul propus de ea ar însemna poate formarea unor indivizi mai liberi, mai fericiți și mult mai conștienți de puterile, dar și de limitele lor.
Totul se reduce la un simplu vis cu ochii deschiși. Închipuiți-vă că libertatea, fiind atât de greu de urmat ca filosofie de viață, poate degenera în alte și alte comportamente, care în final, ar răni adolescentul mai mult decât ar face-o un test-fulger la franceză.
Voi ce credeți, ați fi pregătiți să întoarceți spatele școlii, asumân- du-vă riscul de a decide ce e cu adevărat important pentru voi înșivă? Pe lângă riscurile libertății, o notă de patru nu ar mai fi considerată drept o si-tuație atât de disperată!
Cristina Stancu,
Colegiul Național Unirea
