Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Vinurile lui Ceauşescu ar putea ajunge în China


Aurul și vinul au fost cele mai bune investiții în această perioadă de criză economică, au spus oamenii de afaceri din China care au vizitat, ieri, câteva crame din Vrancea pentru o investiție în viticultura din județ. Printre vinurile care ar putea fi achiziționate de chinezi se află și peste 4 mii de sticle din Podgoria Cotești, anul 1982, ultimele dintr-un lot de zece mii de sticle păstrate pentru Nicolae Ceaușescu. Delegația de investitori a fost însoțită de reprezentanții Consiliului Județean. Vizita de ieri este un efect al prezenței ambasadorului Chinei la Festivalul „Bachus 2010”.

Grupul investitorilor din China a venit în Vrancea pentru a achiziționa vinuri vechi, de vinotecă. Este vorba de vinuri scumpe, a căror valoare poate depăși câteva zeci de mii de euro, în cazul vinurilor franceze foarte rare. Delegația investitorilor din China a venit în Vrancea în urma contactelor demarate la Festivalul „Bachus 2010”, unde a participat și Excelența Sa, ambasadorul Liu Zengwen. Ieri, delegația oamenilor de afaceri s-a întâlnit cu vicepreședintele Consiliului Județean, Mircea Diaconu. De asemenea, mesajul preșe-dintelui Consiliului Județean, Marian Oprișan, a fost transmis de consilierul Traian Negulescu. „Domnul preșe-dinte Marian Oprișan vă mulțumește pentru că sunteți interesați de vi-nurile din Vrancea, este încrezător că veți reuși să promovați aceste vi-nuri în China și că viitorii consumatori de vinuri vor fi încântați de ca-litățile acestor vinuri”, a afirmat Traian Negulescu. Acesta, împreună cu Misăilă Cristi,  a fost cel care a însoțit delegația de investitori chinezi la discuțiile cu proprietarii de crame din județ.
 „Această vizită arată că dă roade prezența domnului ambasador al Chinei la Festivalul „Bachus” de anul trecut. Åžtim că sunt câțiva producători vrânceni care au deja contracte, livrând vin și în China. Relația României cu China este o relație istorică, au fost multe întârzieri în ultimii 20 de ani, dar totul este recuperabil. Sperăm că aceste contacte vor da rezultate, să se statueze o relație economică și, de ce nu, umană”, a afirmat vicepreședintele Consiliului Județean, Mircea Diaconu.

Sauvignon și Fetească păstrate pentru Ceaușescu

Investitorii chinezi vor să achi-ziționeze nu mai puțin de 15 mii sticle de vin vechi. Este vizitată o colecție de vinuri din podgoria Cotești, anul de îmbuteliere 1982, care, inițial, era destinată fostului președinte Nicolae Ceaușescu.  „Sunt peste 4 mii de sticle din podgoria Cotești. Este un vin din 1979, dar îmbuteliat în 1982. Noi am preluat aceste sticle în contul unei datorii. Avem un Sauvignon Blanc, dar și Riesling, Fetească Regală. Inițial am vrut să îl vindem peste zece ani, dar ne-am hotărât să le vindem acum. Sunt ultimele sticle dintr-un lot păstrat pentru Nicolae Ceaușescu”, a afirmat Eugen Rusu, unul dintre proprietarii sticlelor de vin.

Colecția de la Beciul Domnesc i-a impresionat pe chinezi

Chinezii au rămas impresionați de colecția de vinuri din Crama Beciul Domnesc de la Odobești a societății Vincon Vrancea, unde se găsesc vinuri din 1949. Societatea a vândut vinuri vechi la prețuri deosebite, de 7-800 euro. Vinurile au fost vândute după 1990 și doar în condiții speciale. Directorul Vincon, Georgel Costache, le-a spus chinezilor că în Crama Be-ciul Domnesc sunt condiții speciale pentru învechirea vinurilor. „Beciul este din piatră ponce care permite o păstrare a condițiilor de umiditate, temperatură, condiiții excepționale pentru vinuri la învechire. Pe ele s-a dezvoltat și un mucegai nobil”, a explicat directorul Vincon.
Ultima oprire a oamenilor de afaceri din China a fost la Panciu unde au discutat cu reprezentanții Primăriei Panciu despre posibilitățile de investiții în această zonă. Chinezii au solicitat mai multe informații despre potențialul agricol, dar și turistic al zonei Panciu, urmând să revină în următoarele luni cu propuneri concrete pentru derularea afacerilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?