Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625
Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625

Noul Cod Civil, valabil pentru faptele de după intrarea sa în vigoare


Chiar dacă Noul Cod Civil a intrat în vigoare la 1 octombrie 2011, judecătorii ne anunță că hotărârile pe care le vor pronunța în perioada imediat următoare nu vor cuprinde prea multe din noile reglementări atâta vreme cât faptele pentru care s-a început judecata datează dinaintea intrării a noului Cod Civil. Multe dintre reglementări se regăsesc în vechiul Cod al Familiei, mai ales în ceea ce privește efectele divorțului respectiv a exercitării autorității părintești, în privința locuinței minorului, relațiilor perso-nale ale minorului cu părinții și contribuției fiecărui părinte la cheltuielile de creștere ale copiilor. „În privința exercitării autorității părintești acesta rămâne în sarcina ambilor părinți. Atunci când instanța consideră că sunt motive întemeiate, autoritatea poate rămâne în sarcina numai unuia dintre părinți dar celălalt soț păstrează dreptul de a ve-ghea asupra copilului său. Am avut un caz în care un cuplu care în timpul căsătoriei au decis de comun acord ca ea să plece la muncă în străinătate, iar copiii au rămas în grija soțului. Acesta i-a abandonat și copiii au ajuns într-un centru de ocrotire. Aici s-ar fi impus ca autoritatea exercitării autorității părintești să fie exercitată de către mamă”, ne-a spus judecătoarea Andreea Pascaru, de la Judecătoria Focșani. Magistrații spun că în astfel de cazuri, instanța trebuie să țină seama de interesul superior al copilului. În privința stabilirii locuinței minorului în urma divorțului copiilor, instanța poate stabili locuința acestuia la bunici sau rude și locuința copilului nu poate fi schimbată decât cu acordul celuilalt soț. Magistrații spun că cei doi părinți ar trebui să dea dovadă de maturitate și să nu folosească minorul ca un obiect de șicană împotriva celuilalt soț. „Consiliul de familie este o instituție nouă, strâns legată de instituția tutelei și are rolul de a supraveghea dacă tutorele îndeplinește obligațiile în raport de cel supravegheat. Se instituie de instanța de tutelă și este formată din trei membri și doi supleanți. La plângerea tutorelui se poate înlocui”, ne-a spus judecătoarea Emilia Botezatu de la Judecătoria Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?