Sfârșitul lui septembrie, cu întreaga poezie decadentă a toamnei, cu parfumul de abia perceptibil al vântului, al frunzei stinse trezește în inima liceenilor fel și fel de gânduri, însă cu siguranță nu din acelea artistice.
Ce melancolie? Ce doruri? De unde atâta aplecare spre siropos și infantil? Zvăpăiați, puși pe șotii, dar în același timp ezitanți, adolescenții privesc spre viitor cu îngrijorare pentru că sezonul de iarnă, anunțat fioros în predicțiile meteo, nu lasă nicio portiță pentru modă. Cu atâtea căciuli, paltoane, bluzoane, ciorapi și batiste, unde mai strecori o eșarfă chic, unde mai găsești un locșor pentru un accesoriu inutil, dar șocant, cum mai îmbini materialele fine cu impulsul de a descoperire a pielii? Aceste necesități nu ar exista dacă nu s-ar fi impus în ultimul timp o nouă religie, care reunește din ce în ce mai mulți adepți: cea a frumuseții și imaginii.
Foarte presați de imperativul lui „a arăta bine”, adolescenții se inspiră din fel și fel de surse, căutând ba să imite celebrități (popularitatea venind astfel garantat, după rețeta testată la Hollywood), ba să-și dezvolte un așa-numit stil personal, în realitate o nostimă harababură de influențe. Cultul frumuseții seamănă din ce în ce mai mult cu o epidemie. A reușit să se extindă nu numai în domeniul vestimentar, dar și în cel lingvistic. A vorbi cât mai mult pe tonalități relaxate, detașate, îndrăznește este o altă necesitate a zilei de azi, complementară cu părul vopsit în cele mai trăsnite culori (roșu electric or mov bacovian, nuanțe preponderente de altfel la divele îmbătrânite, dar nu se mai ține cont de originea curentului).
Luna decembrie promite un dezastru colectiv: o înghețare nu doar a asfaltului, ci și a Facebook-ului, lipsit subit de poze de profil ochioase. Absența unor fundaluri exotice și înlocuirea toridelor peisaje de pe litoral cu mormane de zăpadă din mijlocul cărora răsare un personaj hiperîmblănit capătă proporții și psihoza este generală.
Ce gândesc unii și alții la finele lui septembrie? Care sunt reacțiile, atitudinile, întâmplările, consecințele? Aflăm cu ocazia acestui articol de… analiză socială.
Privire de felină
Unii au găsit deja o soluție de rezervă. Dacă haina nu mai poate fi scurtă, transpa-rentă, surprinzătoare, nonconformistă, atunci să facem ceva cu fața. Chipul trebuie să capete ceva nou și cum alúra nu poate suferi modificări capitale, atunci hai să intervenim asupra privirii. Cu atâtea mijloace moderne, e imposibil să nu se fi inventat ceva revoluționar și pentru problema aceasta. Da, într-adevăr, există: lentile de contact. O privire doar și îi lași pe toți fără suflare. Intensitate, șarm, profun-zime, frumusețe… câteva dintre așteptările satisfăcute de aceste micuțe miracole.
Un crâmpei de conversație edifică totul:
– Vai, dar sunt minunate! Vreau și eu de-astea! De unde le ai? Cât au costat?
– Le-am comandat de pe internet și am scos ceva bani din buzunar ca să acopăr cheltuielile, dar merită. Oricum, nu poți să iei tot ce găsești, îți dai seama, trebuie să fii selectivă. Ai vrea să-ți cumperi? (întreabă cu o notă de invidie în glas, nu care cumva colega încântată de idee să compromită unicitatea achiziției sau să riște să comită un plagiat).
– Da, dar una verde, una albastră.
– De ce?
– Ca să nu mai primesc toată ziua bună ziua poezii răsuflate despre ochii mei mari și căprui.
Deci… implicațiile lui a fi frumos merg până într-acolo încât să alegem cu ardoare să fim asimetrici.
Fă-mi o scenă acum, aici!
Alții vor să aibă o viață senzațională și preferă să condimenteze relația de cuplu, aducând religia frumosului la nivelul imaginii de pereche cinematografică. Astfel, un băiat mai serios, săturându-se de atâta sobrietate și sentimente, a vrut într-o zi să-și anime iubita placidă, uitând intenționat să o mai sune. Trece o zi, trec două, șapte, cincizeci și nouă, până la urmă, decepționat de lipsa de disperare din partea fetei, care s-a liniștit singură dându-și fel de fel de explicații raționale, băiatul sună ca o furtună și o invită în oraș. După săruturi de ocazie, el îi zice într-o doară:
– Dar cum te-ai decis să mai ieși cu mine după tot ce ți-am făcut?
– Păi cum așa? Ce mi-ai făcut?
– Nu mi-ai dus dorul?
– Bineînțeles, dragule, dar știam că ai treabă și că te-ai luat cu lucruri capitale pentru viitorul tău.
– Of, nu mai fii așa lucidă! Vreau să te rog ceva foarte important: fă-mi o scenă.
– Åžtii că nu am talent de tâmplar, iar tu ești un actor teribil, ultima dată când ai vrut să mă minți, de abia te abțineai să nu izbucnești în hohote de râs. Te-ai trăda de la prima replică. Fii serios!
– Fă-mi tu o scenă neserioasă, o demonstrație de isterie, bate-mă!
– Să ce?
În final, cuplul nu putea merge înainte fără o dovadă violentă de iubire, așa că, în doară, fata i-a tras o scatoalcă. Băiatul s-a liniștit, fiind convins că acum cunoaște și el sensul sintagmei „dragoste cu năbădăi”.
Nu-mi rămâne decât să observ comportamentul standard pentru sezonul toamnă-iarnă: se poartă atitudinea dură, ciudățeniile, palmele peste ceafă și invectivele spuse cu stil, de pe vârful limbii, pe scurt, noul haute-couture adolescentin este o combinație hazoasă de mahala, lejeritate și … la mai mare! Dar ce ne facem cu personalitatea, sinele și curajul? Ei, astea sunt trecute la rubrica „Åži altele”, un fragment insignifiant al mondobazarului numit ADOLESCENŢĂ.
Cristina STANCU
Colegiul Național „Unirea”
