Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635
Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635

Cursuri gratuite pentru profesori


Profesorii care vor să își îmbunătățească activitatea didactică au posibilitatea, acum, să se înscrie în cadrul unor cursuri gratuite organizate de Casa Corpului Didactic „Simion Mehedinți” din Focșani. Celor interesați le sunt puse la dispoziție trei module de curs acreditate. Este vorba de cursurile TIC care însumează 90 de ore și sunt evaluate la 30 de credite, cursul „Metode moderne de abordare psihopedagogică a elevului” de 60 de ore, din care 30 de ore sunt online. La finalizarea cursurilor, profesorul va primi 15 credite. Nu în ultimul rând, cursul „Profesor-elev-părinți-comunitate”, desfășurat pe durata a 60 de ore, din care 30 de ore online. Cursul este eva-luat la 15 credite. De asemenea, tot în cadrul aceluiași program de cursuri inițiat de Casa Corpului Didactic se vor mai desfășura cursuri avizate pentru specializările didactica disciplinei – formarea profesorilor metodiști, TIC inițiere, pagini WEB, Jurnalism școlar – curs de abilitare pentru coordonatorii revistelor școlare și nu în ultimul rând cursul denumit inteligențe multiple. Prioritate la înscriere au cadrele didactice care nu au acumulat 90 de credite prin Casa Corpului Didactic și cadrele didactice care nu au parcurs în ultimii 2 ani școlari un curs gratuit prin această instituție. Formularul poate fi trimis scanat pe adresa ccdfocsani@yahoo.com sau depus la secretariatul Casei Corpului Didactic din Focșani. Relații suplimentare pot afla profesorii și accesând site-ul http://www.ccdfocsani.ro/.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?