Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Elevii, pe cale de dispariţie


Numărul elevilor care învață în școlile din Vrancea scade de la an la an, potrivit Econtext. Potrivit celor mai recente date statistice întocmite în acest sens, dacă în 2006, în Vrancea învățau 59.776 elevi, în anul 2010 numărul acestora s-a redus dramatic și a ajuns la cifra de 55.350 elevi. Practic în doar patru ani populația școlară din Vrancea s-a redus cu 4.426 elevi. Din acest punct de vedere județul nostru se situează la mijlocul unui clasament realizat la nivel național în ceea ce privește declinul populației de elevi. Pe primul loc se află județul Bacău, urmat de București și de județul Argeș. Aceeași situație se întâmplă și în rândul cadrelor didactice. Din 2006 până în prezent au plecat din sistem 511 profesori. Faptul că numărul elevilor se împuținează de la an la an este o dovadă certă a faptului că tot mai mulți copii refuză să mai învețe în școlile din România și preferă să plece în străinătate, alături de părinții lor plecați la muncă. Pe de altă parte, scăderea natalității face ca aceste cifre să crească de la an la an. Abandonul școlar este însă un efect direct al situației jalnice în care se află economia românească. Copiii își pierd interesul pentru carte iar asta cu atât mai mult cu cât perspectivele pentru un viitor mai bun întârzie să apară, iar găsirea unui loc de muncă a devenit o problemă din ce în ce mai spinoasă pentru toată lumea, dar mai cu seamă pentru tânăra gene-rație, care în loc să își aprofundeze studiile preferă să plece la muncă pe bani mulți în țări precum Spania sau Italia. Dramatic este că dacă situația va evolua în acest ritm descendent, în câțiva ani, școlile vor fi goale. Cu toate acestea, actuala guvernare nu a adoptat nici o măsură fermă pentru atragerea copiilor către educație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?