Ediția: Marți 10 Iunie 2025 Nr. 6895

Bugetul judeţului va fi rectificat


Bugetele proprii ale Consiliului Județean Vrancea și a instituțiilor din subordine vor fi rectificate. Consiliul Județean Vrancea se reunește, marți, în ședință ordinară având pe ordinea de zi 10 proiecte de hotărâre inițiate de președintele Marian Oprișan. Astfel, plenul Consiliului Județean va dezbate proiectele privind rectificarea bugetelor proprii ale Consiliului Județean Vrancea și a instituțiilor din subordine,  avizarea favorabilă  de  către Consiliul Județean Vrancea, în calitate de membru al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, a aderării  UNCJR la Confederația Europeană a Puterilor Locale, aprobarea depunerii proiectului ” Vreau să fiu sănătos și să pot merge la școală” și a cheltuielilor legate de proiect, transmiterea din domeniul public al Județului Vrancea și administrarea Consiliului Județean în domeniul public al comunei Vidra și administrarea Consiliului Local Vidra a clădirii și terenului aferent în care își desfășoară activitatea Policlinica Vidra. De asemenea, plenul va dezbate proiectul privind aprobarea nivelului indemnizației de hrană acordată salvatorilor montani care operează prin Serviciul Public Județean Salvamont Vrancea. La capitolul Diverse va fi prezentată execuția bugetară a Consiliului Județean Vrancea până la data de 30 iunie.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?