Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Ţăranii se pot împrumuta în contul subvenţiilor europene


Å¢ăranii pot obține bani pentru lucrările agricole prin credite garantate cu subvențiile europene. 11 bănci au încheiat convenții cu Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și acordă credite în valoare de până la 80% din subvenția pentru suprafață. Valoarea se calculează la cursul leu/euro comunicat de BNR de la data solicitării creditului. Cei care intenționează să acceseze aceste credite trebuie să obțină adeverințe de la APIA.
Aceste adeverințe confirmă că fermierul a depus cererea de plată pentru Schema unică de plată pe suprafață (SAPS) pentru anul 2011, că s-au efectuat controalele și verificările administrative asupra cererii de plată a beneficiarului. În adeverință se va menționa suprafața determinată pentru plată în cadrul schemei SAPS și faptul că beneficiarul nu face obiectul excluderilor de la plată la data emiterii acesteia, precum și că îndeplinește condițiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislația în vigoare.
Băncile vor acorda beneficiarilor eligibili conform reglementărilor interne, credite în lei în vederea finanțării capitalului de lucru pentru desfășurarea activităților curente. Pe lista băncilor care au încheiat convenții cu APIA se numără BRD, CEC Bank, Banca Comercială Romană, Banca Transilvania, Banca Comercială Carpatica, Banca Intesa Sanpaolo Bank, Piraeus Bank, Raiffeisen Bank, Procredit Bank și Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA, precum și cu Agricover Credit  IFN – SA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?