Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Alocaţie mai mare pentru copiii stranierilor


Elevii vrânceni, ai căror părinți muncesc legal în unul dintre statele Uniunii Europene (UE), pot beneficia de o alocație egală cu cea a copiilor din țara în care lucrează mama sau tata. În prezent, aproximativ 1.000 de copii din Vrancea au părinții plecați în străinătate. Cererile pentru acordarea alocației trebuie depuse la Agenția de Prestații Sociale. Majoritatea cererilor au fost depuse, până în prezen, de părinți care lucrează legal în Spania sau Italia. În România, alocația de stat este de 42 de lei, de 10 ori mai mică decât în statele Uniunii Europene. De ea beneficiază 68 de mii de copii, care merg la școală.

Pentru ca elevii să poată încasa alocații ca în UE, totul depinde de părinții lor, care muncesc cu acte în regulă peste hotare. Aceștia trebuie să studieze Regulamentul European 1408, de unde vor afla că diferența de alocație de la 42 de lei, cât dă statul român, până la alocația care se acordă în țara în care lucrează legal cel puțin unul dintre părinți, va fi primită de copil în România. Spre exemplu, dacă părintele lucrează în Italia și copilul locuiește în România, alocația se transmite la România. Copilul ia alocația stabilită de legislația din România și primește diferența din Italia. În situatia în care părinții lucrează în țări diferite, iar copilul ramâne în România, aceștia pot alege alocația cea mai mare, care se acordă în cele trei state.
Åži mamele pot beneficia de indemnizația pentru creșterea copilului din țările în care au desfășurat activitate legală, cel puțin 12 luni anterior nașterii. Regulamentul 1408 se aplică tuturor statelor membre, dar și în Norvegia, Liechtenstein, Islanda și Elveția. Toate datele trebuie completate în cele două formulare europene, E 411 și E 401. Primul se utilizează de către instituțiile din România pentru a stabili cumulul de prestații pentru membrii unei familii, iar formularul E 401 conține mențiuni privind membrii familiei lucrătorului salariat sau independent, ai șomerului, ai titularului unei pensii sau rente. Instituția care înregistrează cererile pentru alocații din străinătate este Agenția Județeană de Prestații Sociale (AJPS). Italia este, de departe, țara cu cele mai multe solicitări în materie de alocații europene, iar cele mai puține sunt pentru Norvegia. La ora actuală, mii de copii din Vrancea au unul sau ambii părinți în străinătate, însă vrâncenii manifestă o reticență în a declara acest lucru, de teamă să nu fie luați la întrebări de instituțiile care se ocupă de protecția copiilor.

Alocația, de 10 ori mai mare peste hotare

Singurele țări care au alocație sub cea a elevilor din România sunt Bulgaria și Grecia, țări din care nu s-au solicitat întregiri ale alocațiilor. „Am exportat în medie 20 de alocații lunar. De la începutul anului și până în prezent, vorbim despre aproximativ 140 de copii care beneficiază de completarea alocației din România cu cea din statele UE”, ne-a declarat Vicențiu Micheci, directorul AJPS Vrancea.
Å¢ările UE acordă o alocație care, în cele mai multe cazuri, este și de 10 ori mai mare decât cea din România. Italia acordă 124 de euro pe lună pentru un copil, Germania 154 euro, Irlanda 164 euro, iar Olanda 164 euro pe trimestru. În Romania, statul stimulează creșterea copiilor cu 42 de lei pe lună, adică aproximativ 10 euro. Starea financiară precară în care se găsesc unele familii, îi împinge pe unii elevi la frecventarea cursurilor de teama de a nu pierde și fără acei 42 de lei pe care îi primesc de la stat.
La începutul anului 2008, Guvernul a încercat să ia alocația celor care au depășit vârsta majoratului, însă și-a revenit. Acum, beneficiarul poate opta prin ce metodă să încaseze alocația. Banii se încasează numai de cei care sunt într-o formă de învățământ profesională sau liceală. În Vrancea, peste 68.000 de elevi beneficiază de alocația de stat. Alocația din luna precedentă se poate încasa începând cu data de 8 și până pe 25 ale lunii în curs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?