Fie că recunoaștem sau nu, moda dictează preocupările adolescenților. Popularitatea unei cărți, mediatizarea unui cântăreț sau recomandarea unui serial schimbă complet fața lumii mondene. Totul circulă cu viteza luminii, ca într-un carusel amețitor. Calea către succesul de masă este termenul de valabilitate. Dacă pierde frenezia imediatului, produsul scade în ochii publicului. Fenomenul nu este invincibil! Este cazul francizei „Harry Potter” care, în ciuda celor 10 ani de existență pe piață (4 noiembrie 2001 – 15 iulie 2011), continuă să facă furori în rândul tuturor segmentelor de vârstă. Moda nu a dispărut și este încă flatant să fii fan Harry Potter. Altfel nu îmi explic nerăbdarea, în special a adolescenților, de a umple sălile cinematografelor odată cu lansarea ultimului film al seriei. Emoția a continuat și după această dată, pelicula menținându-se, datorită box-office-ului generos (al treilea film din istorie ca încasări, după „Avatar” și „Titanic”), în topuri.
Duminica trecută, am tras o fugă până la Cinema City Bacău pentru a elucida misterul din jurul acestui film. Rezervările se fac telefonic, poți vedea filmul în 3D și trăiești experiența sălii, cu diversitatea de reacții aferentă. Cu numai 20 de lei reușești să te bucuri două ore de întreaga magie a peliculei.
Având statutul de epilog, filmul realizează o sinteză a poveștii, pe care o îmbină cu firul epic antrenant. În acest moment, se decide verdictul luptei cu Lordul Întunecat. Harry descoperă că nemurirea lui Voldemort stă în fragmentarea sufletului său. Personajul negativ și-a pus puterea în obiecte simbolice, încărcate cu magie neagră. Aceste 7 obiecte, numite Horcruxuri, reprezintă calea către vulnerabilitatea Lordului. Harry, alături de Ron și Hermione, pornesc într-o călătorie aventuroasă cu scopul de a le colecta. În partea a doua a filmului, Voldemort se sprijină doar pe 3 Horcruxuri pe care Harry le vânează cu intuiție: o baghetă de soc, cupa Helgăi Astropuf și șarpele Nagini. Această incursiune fantastică este un prilej neașteptat de a descoperi legături ascunse. Animat de o iubire profundă pentru mama lui Harry, profesorul de poțiuni se compromite printr-un jocul dublu: un Devorator al Morții, dar simultan un aliat al lui Dumbledore, Plesneală luptă de fapt în slujba binelui. Secvența în care lacrimile lui îi dezvăluie lui Harry umbrele trecutului debordează de sentimentalism, unul verosimil și bine construit.
De asemenea, condiția înfrângerii lui Voldemort este una îndelung studiată și care empatizează imediat cu spectatorul. Atunci când Lordul a eșuat să-l omoare pe Harry, în acea sumbră zi de iulie, o parte din sufletul dezamăgit al vrăjitorului malefic s-a agățat de sufletul victimei, numai așa explicându-se telepatiile și frânturile de vise dintre cei doi. Deci, Harry este cel din urmă Horcrux și pentru a-l ucide pe Voldemort, însăși moartea tânărului este necesară. Răul și binele se confundă și descoperim cu stupoare că înăuntrul nostru, lucrurile nu stau deloc altfel: suntem duali, pozitivul coexistă cu laturile întunecate.
Moartea ca promisiune a victoriei reușește să impresioneze prin complexitate, dar ea devine și un bun prilej pentru replici spumoase. În anticamera morții, care seamănă cu gara King’s Cross, Harry își pierde latura neagră (exagerat reprezentată ca un Voldemort minuscul, sub forma unui fetus însângerat) și derutat, îl întreabă pe Dumbledore, spiritul lui protector :
” – E adevărat ce mi se întâmplă sau totul e doar în capul meu?
– Bineînțeles că e doar în capul tău, Harry, dar de ce-ar însemna asta că nu e adevărat? „
Finalul e dezamăgitor. Destinele eroilor se aranjează de la sine, căci odată ce răul a fost eliminat din lumea vrăjitorilor, viața aventurie-rilor devine burgheză. Fiecare se căsătorește, Harry cu Ginny, Hermione cu Ron. Genericul de final apare ca un adio, nu înainte de a-l vedea pe Harry încurajându-și fiul în fața dilemei pe care o încearcă: unde îl va trimite Jobenul magic? La Cercetași sau la Viperini? Valurile tinereții par reînviate… Fiind destul de încărcat din punct de vedere narativ, filmul îți trece prin fața ochilor cu o falsă rapiditate. Cele două ore se dizolvă fără să conștientizezi că povestea are un sfârșit și că, odată cu ea, adolescența ta, crescută în spiritul acestui fenomen, începe o nouă etapă, în care vrăjitorul nu mai e Harry, ci chiar tu însuți.
CRISTINA STANCU
Colegiul Național Unirea
