Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

Societăţi comerciale verificate de poliţişti


Peste 60 de societăți comerciale și 123 de producători agricoli dar și persoane fizice autorizate au fost, miercuri, în atenția polițiștilor focșăneni și a jandarmilor. În baza planului  întocmit de conducerea Poliției municipiului Focșani și IJJ Vrancea, miercuri, între orele 14.00-16.00, în municipiul Focșani s-a desfășurat o acțiune în sistem integrat ce a avut drept scop verificarea legalității comercializării legumelor, fructelor și produselor industriale. Astfel, în cele două ore, polițiștii și jandarmii au legitimat 321 de persoane iar 19 dintre ele au ajuns la sediul poliției pentru a da mai multe detalii despre ele sau despre activitatea pe care o desfășoară. Totodată, au fost verificate 78 de autovehicule și au fost aplicate 65 de amenzi, în valoare de 14.105 lei. Polițiștii de la Biroul Rutier au reținut trei permise de conducere și un certificat de înmatriculare. În timpul acțiunii, oamenii legii l-au identificat și pe principalul suspect al unei infracțiuni de furt. Cristinel C., de 37 de ani, din Å¢ifești este suspectat că în cursul lunii iulie, în timpul nopții a sustras o platformă auto. Prejudiciul a fost recuperat și restituit părții vătămată. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore după care a primit mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile. În aceeași zi au mai fost identificate 4 persoane care se sustrăgeau urmăririi penale sau cercetării în dosare aflate în lucru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?