Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Înscrieri la facultate fără diplomă de Bac


Criza de candidați la facultate creată de situația dezastruoasă de la Bacalaureat, determină unele universități să coboare criteriile de admitere dincolo de cadrul legal, astfel că la Universitatea „Apollonia” Iași se pot înscrie și tinerii care au obținut diploma de bacalaureat. Tinerii se pot înscrie la Universitatea „Apollonia” din Iași fără diplomă de Bacalaureat, cu condiția ca acest document să fie prezentat universității până la finele celui de-al doilea an de studiu. Surse din cadrul MECTS au precizat că un corp de experți ai Direcției Învățământului Superior va fi trimis, luni, la sediul universității pentru a cere lămuriri.
În ceea ce privește sancțiunile care pot fi aplicate în cazul în care se va constata încălcarea legii, acestea pot ajunge până la desființarea universității prin intermediul unui proiect de lege. Mai mult, conform noii legi a Educației, rectorul instituției poate ajunge în instanță, având răspundere penală pentru faptele grave petrecute în universitate.
Universitatea „Apollonia” Iași, care are un statut juridic controversat, rectoratul aflându-se într-un conflict cu Universitatea „Petre Andrei”, cu care își dispută o parte din patrimoniu, face înscrieri la trei specializări: medicină dentară, tehnică dentară și științe ale comunicării, percepând taxe anuale de studiu cuprinse între 600 și 1200 de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?