Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Robbie Williams vrea să devină tată în viitorul apropiat


Cântărețul britanic Robbie Williams a declarat că va deveni tată în viitorul apropiat, specificând, însă, că soția sa, Ayda Field, nu este însărcinată deocamdată. Robbie Williams, care este căsătorit cu actrița americană Ayda Field, speră că își va întemeia cu adevărat o familie în viitorul apropiat și spune că acest lucru l-a determinat să își controleze viața mai atent și să îi fie mai ușor să apară pe scenă sau să aibă relații de prietenie cu alți oameni, informează femalefirst.co.uk. Cântărețul, care suferă de trac, a declarat: „Voi fi tată. Poate anul viitor sau celălalt și nu vreau să fiu un tată inapt din punct de vedere emoțional, pentru binele meu și al celorlalți”. Vedeta a mai povestit că, datorită dorinței sale de a deveni tată, și-a schimbat comportamentul social. „A început când noi, ca un cuplu, am fost invitați într-o vacanță care era ceva unic în viață. Trebuia să merg împreună cu oameni pe care nu îi cunoșteam. Reacția mea automată ar fi fost să spun nu, să rămân în zona mea de confort, dar apoi m-am gândit la copiii pe care îi vom avea și am acceptat, deoarece vreau să fiu un tată care poate face astfel de lucruri”, a mai mărturisit artistul. Pe lângă faptul că vrea copii, Williams, care are numeroase tatuaje pe corp, vrea să își mai facă cel puțin două. „Următorul tatuaj va fi o imagine a lui Keith Haring, iar apoi una a arhanghelului Mihail”, a scris Williams pe blogul său personal.

***
Pe de altă parte, tot pe blogul său, cântărețul a spus că, după finalizarea turneului cu colegii săi din formația Take That, ar putea să plece într-un turneu solo. „Va fi un turneu solo, dar nu știu încă unde voi pleca”, a scris Williams. Robbie Williams s-a căsătorit cu fotomodelul american Ayda Field în august 2010. Robbie Williams și Ayda Field s-au cunoscut la puțin timp după ce cântărețul britanic s-a externat dintr-o clinică de tratare a dependenței de droguri, în anul 2007. Aceea a fost a doua internare a starului, prima având loc în 1995, la puțin timp după ce Robbie Williams a părăsit grupul Take That. Robbie Williams a cerut-o în căsătorie pe Ayda Field în noiembrie 2009, în timpul unei emisiuni radiofonice din Australia. Înainte de nuntă, potrivit presei britanice, cântărețul ar fi convins-o pe viitoarea lui soție să semneze un contract prenupțial, pentru a-și proteja averea de aproximativ 100 de milioane de dolari, în eventualitatea unui divorț. În luna iulie a anului trecut, Williams a făcut public faptul că se va reuni cu formația Take That, pe care a părăsit-o în 1995 pentru a se lansa într-o carieră solo. Cei cinci membri ai formației Take That nu mai cântaseră împreună de 15 ani, dar au lansat un nou album, intitulat „Progress”, în noiembrie 2010. Albumul înregistrează vânzări spectaculoase, după ce fanii au cumpărat 235.000 de copii în prima zi de la lansare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?