În anul 2009 apărea o carte minunată, Åžapte ani spre un Tibet (Ed.Zedax, Focșani), scrisă cu farmec și nostalgie de Mariana Vicky Vârtosu. Cartea la care facem referire, scrisă uneori cu un sentimentalism exagerat întreținut de reverberația amintirilor, cuprinde de fapt jurnalul cenaclului literar Duiliu Zamfirescu din Focșani (condus de scriitorul Gheorghe Neagu) din perioada de timp 2001 – 2009. Cronicile doamnei Mariana Vicky Vârtosu, scrise live în șe-dințele de cenaclu, cu toate imperfecțiunile duioase care subliniază sinceritatea și generozitatea feminină a autoarei, sunt adevărate documente de istorie literară gândindu-ne că unii dintre scriitorii vii din această carte, pipăibili cu mâna, nu mai sunt astăzi în viață (Ion Panait, Corneliu Fotea, Dumitru Pricop, Constantin Ghiniță, Sava Francu, Florin Paraschiv). Nu pot fi uitate niciodată tandrețea critică a lui Ioan Dumitru Denciu, holografica intelectuală, amplă în care se risipea Florin Paraschiv în serile lungi de iarnă de la sinagogă, momentele seducătoare când citeau poezie Åžtefania Oproescu, Virgil Panait sau Constantin Ghiniță, delicatețea Constanței Cornilă, noblețea lui Gabriel Funica, solitudinea și discreția valoroasei poete care trăiește în Focșani, aproape oarbă, Marcela Blaga, temperamentul admirabilului Ionel Constantin-Moni, identic cu cel al personajelor din prozele scrise de el, observațiile protectoare pe care le făcea Gheorghe Neagu celor tineri, cu grija unui părinte pentru copiii lui șamd.
Meritul real pe care l-a avut Gheorghe Neagu în peisajul cultural din Vrancea din ultimii zece ani de zile a fost legat indiscutabil de editarea revistei Oglinda Literară (fondată în anul 2002) și, în paralel, de organizarea și susținerea cu regularitate a Cenaclului Literar Duiliu Zamfirescu. Ceea ce a fost remarcabil în Cenaclul Literar DZ și poate avea semnificația ma-rilor speranțe a fost că, de-a lungul anilor, aici s-au format sau pur și simplu, le-au țâșnit aripi din umeri la câțiva tineri (cu vârsta de atunci) de care merită să ne aducem aminte.
COSMIN DRAGOMIR (n.1982, Focșani), discipol al regretatului Corneliu Fotea, pasionat de A.P.Cehov și de scriitorii tineri ruși, capabil de diversiuni exegetice în literatură, absolvent al Facultății de Jurnalistică din cadrul Universității București, câștigător al Marelui Premiu la Festivalul Național Hortensia Papadat-Bengescu de la Galați (2003). A colaborat cu Radio România Cultural și revistele Viața Românească, Cafeneaua Literară, Orizont, Lector, Caligraf. Iată ce scria CD pe blog-ul său personal Agonia.ro, cu câțiva ani în urmă: „Grafomania unor scriitori, umblatul cu această etichetă pe frunte în loc de stea, drept asumare de imunitate literară și multe altele au transformat, încet, brandul U.S.R. într-un blamat.” Apoi, confesional, teribilist:”Când eram adolescent credeam că pot scrie despre orice. Spre deosebire de atunci, acum chiar o fac.”
CÄ‚TÄ‚LIN BOACNÄ‚, absolvent al Facultății de Litere și Facultății de Studii Juridice din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, debutant cu volumul de proze Bișnițarii de metafore (Ed.Zedax, Focșani, 2005), jurnalist de investigații la ziarul Bună ziua Iași, co-respondent la ziarul Libertatea. Încă din timpul studiilor a fost redactor șef la Junimea studențească (2007), revistă de cultură și atitudine studențească editată de Casa de Cultură a Studenților Iași și Cenaclul Literar Mihai Eminescu, unde, în editorialul din primul număr, acesta scria parodiind literatura cu admirabilul curaj al vârstei:”Mai lăsați-ne și pe noi să mințim, poate o facem mai bine.”
LUDMILA BÂRSAN, originară din Republica Moldova, absolventă a Liceului de arte din Focșani și a Facultății de Litere din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, a pu-blicat texte de critică literară, studii de filozofie, filozofie aplicată și management cultural. Ilustrăm personalitatea domnișoarei Bârsan cu un fragment dintr-un eseu apărut în Junimea studențească:”Opera literară este o unitate, o structură independentă, ea există prin ea însăși și nu în afara sa. Critica literară modernă consideră opera literară o existență totală care spune despre ea însăși absolut totul. Opera literară este o realitate ontologică cu un mod propriu de a fi.”
NATALIA CEBANU, originară din Chișinău, Republica Moldova, absolventă a Liceului de arte din Focșani și a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, distribuită într-un scurtmetraj în regia lui Ion Aramă (Teză pe 2 rânduri, 2010). A scris versuri și proză pe care le-a publicat în Oglinda Literară. Are o viziune narativă asupra lumii, în care epica suprimă poetizarea excesivă a existenței, demascând influențele mistificatoare pe care le dezvoltă metafora. Este conștientă că orice text de valoare are o cuantică desăvârșită, cu rezonanță în toată literatura și, în general, în cultură.
VICTOR BOUR, originar din Chișinău, Republica Moldova, absolvent al Liceului de arte din Focșani și a unei universități tehnice din vestul țării (?), colaborator al revistei de cultură Clipa care apare la Chișinău, editată cu sprijinul Institutului Cultural Român. A publicat volumul de proze Castelul de dincolo de ploi (Ed.Mesagerul, 2003), apărut în colecția Gloria Spiritum sprijinită de către plasticianul moldovean Iurie Matei. Multe din aceste texte au fost citite în Cenaclul Literar Duiliu Zamfirescu și au fost publicate în revista Oglinda Literară. Astăzi VB trăiește la Moscova.
VIOLETA IONIŢĂ (n.1984, Focșani), absolventă a Facultății de Arte Plastice Decorative și Design din Iași, editor imagine la Realitatea TV Focșani, reporter la televiziunea Atlas TV Focșani. Este artist video independent, specialist în cercetarea fenomenelor culturale actuale, prelucrarea inteligenței emoționale și transformarea emoțiilor în elemente de limbaj audio-vizual. A publicat texte de literatură în care influențele din artele plastice le dădeau o originalitate de tip avangardist, în care visul literar era găsit în lunga așteptare din miezul culorilor.
Acești tineri de a căror nume îmi face plăcere să-mi amintesc din când în când au trecut prin Cenaclul Literar Duiliu Zamfirescu condus de Gheorghe Neagu. Amintirea lor va rămâne legată de ședințele ținute în încăperi uneori neîncălzite, cu lumină slabă, cu scaune insuficiente și uneori rupte și pe care, rememorându-le (serile de luni), pot spune că au fost sublime.
