Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

10 medalii pentru CS Unirea la Cupa Satori


Zilele trecute s-a desfășurat în Sala Sporturilor din Focșani ediția a doua a Cupei Satori la karate SKDUN. Această etapă națională a încheiat jumătatea anului competițional 2011. Evenimentul a fost unul deosebit pentru Focșani, ținând cont că la data competiției s-au prezentat aproximativ 400 de sportivi de la 20 de cluburi din țară care s-au întrecut în proba de kata (măiestrie tehnică), dar și kumite (luptă propriu zisă). Reprezentanții singurului club departamental din județ, CS Unirea Focșani, au obținut zece medalii, prin următorii sportivi: Claudiu Zaharescu (locul I la kata și II la kumite, seniori), Tudor Drăgan (locul I la kata și II la kumite), Ana Mihalache (locul I la kata și II la kumite), Flavio Moise (locul II la kumite), Andrei Lefter (locul III la kumite), Gabriela Do-nici (locul III la kata) și Alexandru Ciornei (locul III la kumite). Sportivii sunt antrenați de sensei Aurel Giurgea. Pentru karateka de la CS Unirea Focșani urmează un stagiu de pregătire centra-lizată (programat în perioada 30 iulie – 5 august la Poiana Pinului), apoi Cupa României pentru seniori și tineret din luna septembrie, un ultim test în vederea selecționării pentru Campionatul Mondial din Germania (competiție programată în luna octombrie).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?