Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Educatorii şi-au dat întâlnire la Slănic Moldova


Asociația Educatoarelor din România, filiala Vrancea a organizat la Slănic Moldova la sfârșitul săptămânii trecute cea de-a II-a ediție a „Åžcolii de vară – Grădinița Creativă”. La acest eveniment au luat parte aproximativ 80 cadre didactice din învățământul preșcolar vrâncean dar și din țară.
Organizatorii au pregătit un program cu totul special ce a cuprins activități interesante și de actualitate, menite să  vină în sprijinul activităților de zi cu zi a educatoarelor. Tema centrală a ediției de anul acesta a fost ,,Educația de gen”. În prima zi, lucrările prezentate în cadrul sesiunii științifice au fost coordonate de profesoara Florentina Ciomaga, metodist în cadrul Casei Corpului Didactic iar ieri, în ultima zi a întâlnirii, educatoarele au asistat la o prezentare făcută de profesorul doctor Flavia Mălureanu de la Universitatea din București. Ca noutate, acțiunea de anul acesta a Asociației Educatoarelor din România, filiala Vrancea a avut rolul de a promova talentul ca activitate de bază cu cei mici.
Educatoarele au fost sfătuite să le dezvolte micuților capa-citățile literare, artistice, plastice dar și abilitățile practice. ,,Ne bucurăm că am reușit să ne organizăm și în acest an. Dorim să mulțumim colegelor care au răspuns invitației noastre, partene-rilor noștri din Inspectoratul Åžcolar Județean și Casa Corpului Didactic și nu în ulti-mul rând celor care s-au implicat direct în organizarea acestei ample activități. A intrat deja în tradiția Asociației Educatoarelor din România, filiala Vrancea organizarea Åžcolii de vară. Dorim să îmbinăm utilul cu plăcutul, să facem schimb de impresii și idei, să împărtășim din experiențele colegelor și să valorificăm inițiativele creative ale fiecăreia dintre noi”, a declarat profesoara Mihu Ecaterina, vicepreședinte de comunicare și imagine al Asociației Educatoarelor din România, filiala Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?