Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632
Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632

Mandat de arestare pentru un „ţepar“ de negăsit


Un gălățean care a avut o societate comercială în Focșani este acum dat în urmărire generală după ce pe numele său a fost emis mandat de arestare preventivă de Tribunalul Vrancea. Petrică Alexa în vârstă de 34 de ani este acuzat de o înșelăciune de circa două milioane de lei în numai două luni, după ce a dat „țeapă” mai multor societăți de la care a achiziționat diferite mărfuri. Societatea Bricolemn Forest, la care Alexa era administrator a achiziționat, în baza a 19 file cec, marfă de circa două milioane de lei de la diferite firme în perioada decembrie 2009-ianuarie 2010. După cum spun anchetatorii, bărbatul i-ar fi asigurat pe cei de la care cumpăra că în 30 de zile le va achita marfa dar în momentul în care s-au prezentat la bancă au înțeles că prin contul firmei nu rulase niciun leu. În zadar au încercat să-l caute pe cel în care au avut încredere pentru că la sediul firmei, lacătele erau pe ușă. Omul are antecedente penale și chiar are un mandat de executare a unei pedepse emis de instanța din Galați, pentru comiterea unor infracțiuni similare. Cu toate acestea, omul nu este de găsit.

„Å¢epari” vecini

Petrică Alexa locuiește în Galați pe aceeași stradă cu Gheorghe Cimpoca, cunoscut pentru înșelăciunile făcute prin intermediul firmei cumpărate de la Constantin Chiticaru, la rândul său judecat pentru eva-ziune fiscală. Dosarul lui Cimpoca este vechi. Procurorii au strâns probe din care reiese că bărbatul, de 39 de ani, ar fi comis o înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, inducând în eroare 14 firme, prin emitere de file cec fără acoperire, de la care a achi-ziționat diverse bunuri. Omul mai este acuzat și de evaziune fiscală. Prejudiciul se pare că ajunge la 310 mii lei. De asemenea, unei firme de lea-sing i-a cauzat un prejudiciu de 200 de mii de euro. Firma SC Valmiada Stil SRL a fost cumpărată de inculpat de la Constantin Chiticaru, la rându-i acuzat de evaziune fiscală de aproximativ 170 de mii de lei. Anchetatorii spun că în toată povestea aceasta mai există și o altă persoană implicată care s-a prezentat în fața clienților cu identitate falsă. Dosarul lui Constantin Chiticaru este încă pe rolul Judecătoriei Focșani. În rechizitoriul întocmit pe numele său se arată că a refuzat să prezinte organelor fiscale documentele legale, în scopul împiedicării verificărilor financiare, și a emis facturi false către o societate din Slovacia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?