O familie din Adjud și-a regăsit copilul pierdut în urmă cu 21 de ani. Ani la rând, Maria și Minel Dudea și-au căutat fetița, care la numai șase ani a plecat din curtea casei și nu a mai revenit. Părinții Cristinei Dudea nu mai sperau să-și vadă copila care între timp a devenit femeie în toată firea. Oamenii credeau că fiica lor a fost dusă peste graniță sau că nu mai este în viață. Cazul putea fi clasat demult dar polițiștii vrânceni au acordat poveștii o atenție deosebită și, când nimeni nu mai spera, a apărut Cristina. Acum, fata care și-a petrecut copilăria pe străzile Iașiului și apoi într-un centru de plasament a revenit acasă, în baraca din tablă în care părinții ei își duc zilele de azi pe mâine.
În urmă cu 27 de ani, doi părinți care locuiau pe strada Trandafirului, numărul 4 din Adjud anunțau, disperați, la poliție că fata lor de numai 6 ani a plecat din curtea casei și n-o mai găsesc. Cu toate acestea, oficial dispariția a fost înregistrată pe data de 16 martie 1998, când mama și-a încercat norocul la alți polițiști. Atunci când dispariția a fost înregistrată, mama Cristinei, Maria Dudea, le povestea polițiștilor că fata ei a plecat de acasă în luna decembrie a anului 1989 și că nu mai știe nimic de ea. Așa cum se procedează în fiecare caz, polițiștii au întocmit un dosar de dispariție și abia de atunci, respectiv după aproape nouă ani, s-au început căutările Cristinei. Părinții fetei spun că ei s-au plâns din ziua în care fata lor a dispărut fără urmă, dar că de fiecare dată li s-a spus că a fost căutată și că nu a fost găsită.
Atunci, în 1989 când Revoluția bătea la ușă, Cristina a ajuns în gara din Adjud. Aici, niște oameni ar fi urcat-o într-un tren din care a coborât tocmai la Iași. Copil fiind, fără nimeni care s-o ajute, flămândă și speriată s-a apucat de cerșit. Fetița de o șchioapă pe atunci dormea prin boscheți și prin gări, povestește Cristina. Pe străzile din Iași, viața-i era pusă în pericol în fiecare moment. Totuși, Dumnezeu a ferit-o de nenorociri. Între timp, părinții au luat bani cu împrumut de la cămătari și au început să-și caute fata prin toate centrele de plasament din mai multe județe ale țării. Cristina parcă intrase în pământ și nimeni nu-i dădea de urmă. În timp ce părinții erau disperați și își făceau tot felul de închipuiri, copila care de acum devenise adolescentă, mergea la școală…
***
La cinci ani de la dispariție, adică în 1994 un polițist din Iași a găsit în niște boscheți copila care cerșea. Luată la întrebări, fata le-a spus oamenilor legii că se numește Cristina. Asta era tot ce știa despre ea. Polițiștii de acolo, au făcut și ei un dosar pentru a-i stabili identitatea copilei care atunci avea 11 ani. Totodată, Cristina a fost dusă la un centru pentru copii din cadrul DGASPC Iași unde a și rămas. Odată cu ajungerea în centru, viața Cristinei s-a schimbat în bine. Avea o masă caldă, un pat primitor și mergea la școală. Casa ei era în centru și nu-și mai amintea de curtea de pe strada Trandafirilor din care a plecat. Între timp, în Vrancea a fost înregistrată dispariția fetei iar polițiștii au început să o caute.
Nașterea ei, înregistrată tardiv
Timpul a trecut iar Cristina s-a mărit. Åži-a amintit numele de familie, nu cu exactitate dar a fost foarte aproape de adevăr. Le-a spus reprezentanților DGASPC Iași că ar chema-o Cristina Dude. Numele a fost verificat la Evidența Populației dar nu a fost găsit. Pentru că nu s-a reușit identificarea, în anul 2005 reprezentanții DGASPC Iași au solicitat instanței înregistrarea tardivă a nașterii și atribuirea numelui de Cristina Dude. Între timp, copila găsită la cerșit a crescut, a mers la școală și ducea o viață normală, ce-i drept fără să simtă căldura familiei. Ca urmare a solicitării, fetei i s-a atribuit un CNP și i-au fost întocmite documentele de identitate. Cristina trăia la Iași, a terminat 10 clase și s-a angajat la o fabrică de confecții. Se obișnuise cu viața ei și deși trecuseră mai bine de 15 ani, de când fata dispăruse, polițiștii vrânceni nu au renunțat să o caute. „La începutul anului 2008, ca urmare a redifuzării unui material de caz cu minora dispărută, Dudea Cristina, către toate unitățile de poliție din țară, polițistul din Iași care s-a ocupat de acest caz a observat similitudinea de nume și faptul că ambele minore sunt de etnie romă. În această situație, am soli-citat o expertiză genetică comparându-se profilul genetic al tinerei din Iași cu profilul genetic al mamei fetei dispărute din Adjud. Expertiza a fost solicitată și finalizată în anul 2010 și s-a stabilit că tânăra găsită la Iași este chiar minora dispărută în urmă cu 21 de ani”, a spus comisarul Daniel Popescu, din cadrul Serviciului Urmăriți.
Reîntâlnire emoționantă
După ce expertiza a arătat că fata din Iași este, de fapt, copila dispărută din Adjud a urmat și marea revedere. Maria și Minel Dudea au plecat într-un suflet la Iași pentru a-și strânge copilul în brațe. Au ajuns la poarta fabricii la care Cristina muncea, iar în momentul în care au văzut o tânără care se îndrepta spre ei, tatăl și-a dat seama că străina este fata lui. Revederea a fost emoționantă iar din momentul în care s-au regăsit, copila a lăsat în urmă capitala Moldovei și a venit la Adjud pentru a trăi alături de părinții săi cărora le-a dus dorul timp de 21 de ani.
***
Ieri am căutat-o pe Cristina. De la jumătatea drumului, o mulțime de copii prăfuiți și gălăgioși ne-a escortat până la barăcile în care își duc viața 14 familii cu cel puțin 60 de suflete. Copiii știau povestea Cristinei și fiecare dintre ei se grăbea să spună câte ceva despre fata regăsită după 21 de ani. Pe ea am găsit-o alături de tatăl ei în modulul albastru din tablă. Tânăra se întorsese chiar ieri de la fratele și sora ei din Franța. Cu bagajele lângă ea, Cristina își trăgea sufletul după un drum lung pe care l-a parcurs și îi povestea tatălui impresiile aduse de peste mări și țări. Primitoare și puțin timidă, Cristina ne-a spus câte ceva din povestea ei de viață. „Am ajuns la gară dar nu știu cum. Niște oa-meni m-au urcat în tren iar eu plângeam și o strigam pe mama. Eram mică și nu-mi amintesc tot ce am făcut. Nu mai știu altceva decât că eram în niște boscheți când a venit un domn polițist. Atunci eram mai mare. De când am ajuns la Iași și până am fost găsită, am dormit prin gară cel mai mult, iar vara mai dormeam și pe iarbă. Mâncam din ce îmi dădeau oamenii. Nu m-am gândit niciodată la familie pentru că nu știam ce e cu mine și de unde sunt. Nu mi s-a întâmplat nimic rău, mai erau oameni care cerșeau și eram prietenă cu ei. Ei mă apărau. După ce m-a găsit poliția am ajuns la un Centru de Plasament. Aici am mâncat, am dormit și am mers la școală. Am 10 clase. După ce am împlinit 18 ani m-am angajat și locuiam la un cămin. Când mi-am regăsit părinții am avut emoții. Îi simțeam ca pe niște străini atunci, dar acum m-am apropiat de ei și nu aș mai pleca”, ne-a povestit Cristina.
Fata nu ar vrea să mai tră-iască fără ai ei și nici nu s-ar mai întoarce la Iași. Acum, că are o familie, își dă seama cât de mult i-au lipsit părinții și cei trei frați. A plecat dintr-o casă în care trăia decent iar când s-a întors și-a găsit părinții într-un modul fami-lial din tablă. Părinții ei au rămas fără casă după ce aceasta le-a fost luată de cămătarii cărora nu le-au mai putut înapoia banii împrumutați, cu care au plecat în căutarea Cristinei. Locul în care trăiesc, spun ei, contează mai puțin. Important este că sunt o familie. „A plecat pe când era o copilă care abia învățase să vorbească. Era în curte și dintr-o dată nu am mai văzut-o. Am căutat-o peste tot și nu am dat de ea. Am mers la poliție și am spus ce am pățit. Ne spuneau mereu că au căutat-o dar că nu au găsit-o. Poate că le-a fost greu pentru că nu am avut nicio poză să le dăm și nu știau pe cine caută. Între timp, eu și mama ei luam bani cu împrumut și mergeam în căutarea fetei. Nu am găsit-o. Ne gândeam numai la rele, și că a fost scoasă din țară și că a murit, nu mai știam nimic. În 1998 a mers soția iar la poliție și abia atunci au început să o caute cu adevărat. Nu mai speram și chiar aș vrea să le mulțumesc celor care s-au zbătut pentru noi. Când am aflat că fata noastră a fost găsită și că este la Iași am fost cei mai fericiți. Ne-am dus acolo să o vedem. Trecuseră 21 de ani și nu mai știam cum arată. Când am văzut-o venind pe poartă i-am spus soției că ea este fata noastră. De atunci a venit acasă și acum stăm cu toții. Acum a venit din Franța, a fost să-și vadă frații. Suntem săraci, dar fericiți. Nu este puțin lucru să-ți găsești copilul după atâta vreme. În tot timpul acesta ne întrebam pe unde o fi fost vândută și cum trăiește fata noastră”, ne-a spus Minel Dudea, tatăl fetei dispărute acum 21 de ani. Pe tată și pe fiică i-am lăsat fericiți alături de copiii gălăgioși care îi dădeau târcoale Cristinei ca unui… model.
