Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Noi premii pentru elevii pănceni


Ieri, elevii de la Liceul Tehnologic din Panciu care au participat la cea de-a II-a ediție a Concursului Internațional „Armonia Naturii”, organizat de Åžcoala Sanatorială Bușteni, sub egida Inspectoratului Åžcolar al Județului Prahova, în colaborare cu Primăria Bușteni și alte instituții de învățământ și cultură din țară și străinătate, au primit diplomele trimise de evaluatori ca urmare a câștigării unor premii în cadrul secțiunilor la care s-au înscris. „Avem foarte multe premii I, II și III, obținute atât la creație literară, cât și la creație plastică”, a precizat directorul adjunct, Luminița Iliescu. Alături de elevi, organizatorii i-au recompensat cu diplome de onoare pe învățătoarele Gabriela Duță, Valentina Dună, Nuța Ghețu, Mirela Stoica și Anda Ene, de la clasele cărora provin laureații. „Aceștia se adaugă celorlalți premianți, de la ediția I a concursului, care au intrat în posesia diplomelor imediat după Paște”, a mai spus Luminița Iliescu. Aceasta a ținut să adauge faptul că, printre cei mai recenți premianți ai liceului se numără și Bogdan Robu, Claudiu Crăciun, Ciprian Hotnog, Răzvan Stoica, Alexandra Leonte, Andreea Frunză, Amelia Pârlea, Roxana Nor, Beatrice Socaci și Andrei Panciu, membrii echipajului coordonat de profesorul Ionuț Chivoiu, recompensați cu o mențiune la Concursul județean „Prietenii pompierilor”, desfășurat vinerea trecută la Focșani. „Meritul este și al pompierilor de la Stația din Panciu care ne-au ajutat foarte mult să pregătim acest concurs”, a concluzionat Luminița Iliescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?