Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Presupus canibal, arestat după ce cel care trebuia să „sfârşească“ în farfurie s-a răzgândit


Un presupus canibal a fost arestat în Slovacia după ce ‘invitatul la masă’ s-a răzgândit și a avertizat poliția. Cel care urma să-i fie victimă este elvețian și a răspuns pe internet la anunțul unui bărbat de 43 de ani, care căuta o persoană dispusă să fie ucisă, gătită și mâncată, scrie The Telegraph. Elvețianul și-a închipuit că propunerea nu era decât ‘un joc fantezist macabru’. Însă, după ce a vorbit la telefon cu presupusul canibal, și-a dat seama că era ‘foarte serios’. El a alertat poliția elvețiană, care și-a informat luni colegii slovaci. Aceștia au trimis un polițist sub acoperire, care s-a dat drept victimă, pentru a-l prinde în flagrant pe presupusul canibal. În timpul arestării s-au tras focuri de armă, atât suspectul, cât și polițistul fiind răniți. Un purtător de cuvânt al poliției din Kysac a spus: ‘Se pare că omul dorea cu adevărat să mănânce pe cineva. El căuta în anunț pe cineva dispus să fie adormit pentru a fi ucis, tranșat, gătit și mâncat. Un polițist și suspectul au fost răniți în timpul arestării și se află în prezent la spital.’

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?