Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Inaugurare „Baza(r)t”


Casa de Cultură din Panciu găzduiește astăzi, de la orele 14.00, inaugurarea proiectului Aria Tineretului-„Baza(r)t”, care va fi derulat în parteneriat cu Primăria, Casa de Cultură și Liceul Teoretic „Ioan Slavici”. Acesta face parte din Acțiunea 1.2 „Inițiative ale tinerilor”, din Programul European „Tineret în acțiune”, care va asigura și finanțarea necesară. Reprezentanții Asociației „Rom Pentru Rom” precizează că activitățile din cadrul „Baza(r)t” se vor desfășura pe laboratoare de lucru, care vor fi în număr de cinci, respectiv muzică, teatru-forum, fotografie și prelucrare a imaginii, sport și cineforum.
La toate acestea sunt așteptați să participe adolescenți și tineri cu vârste cuprinse între 14 și 20 de ani. „Aria Tineretului «Baza(r)t» va fi un spațiu multifuncțional, în care tinerii se pot întâlni, interacționa și dezvolta competențe în activități de tip creativ, cultural, distractive, de informare și de formare, având ca finalizare prevenirea dezavantajului”, spun coordonatorii proiectului. Aceștia mai precizează că „Baza(r)t” va urmări implicarea activă a tinerilor într-un proiect european, realizat direct de către ei, oferirea posibilității tinerilor de a-și descoperi și dezvolta competențele profesionale în cadrul activităților din proiect, precum și oferirea posibilității tinerilor de a se forma ca grup, creând relații între tinerii din Panciu, rromi sau nu. Tot aceștia precizează că „Baza(r)t” este la cea de-a doua implementare la Panciu după ce, în primăvara anului trecut, s-a derulat cu succes primul proiect cu acest nume.
Cel care va fi lansat în această după-amiază conține, însă, câteva noutăți care vor modifica specificul activităților ce se vor desfășura în cadrul laboratoarelor de lucru.
Astfel, dacă anul trecut activitatea era coordonată de profesori sau instructori, acum doar laboratoarele de muzică și sport vor fi coordonate de un voluntar italian.
Pentru celelalte activități, tinerii vor fi cei care se vor implica direct în organizare, stabilind ceea ce vor să facă și să învețe, tot ei fiind și cei care își vor pune în practică ideile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?