Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Bolnavii de cancer, lăsaţi fără tratamente


Persoanele suferinde de cancer sunt condamnate la moarte, la nivel național, prin introducerea măsurii aberante de distribuire a tratamentului injectabil, de la 1 aprilie, doar în farmaciile cu circuit închis. În Vrancea, pentru moment nu sunt probleme. Totuși, medicii care se ocupă de pacienții bolnavi de cancer, preconizează că din luna august a acestui an nu vor mai fi bani de medicamente. În județul nostru, din cele 500 de persoane care sunt incluse în Programul Național de Oncologie, aproximativ 300 beneficiază de tratamente injectabile și, momentan, au tratament la timp. În luna aprilie au fost făcute două li-citații pentru medicamente, suma alocată pentru acestea fiind de un milion de lei, din cele 1,2 milioane câte au fost alocate pentru programul de oncologie. Potrivit statisticilor făcute de medici, tratamentul lunar al acestor bolnavi costă 400 de mii de lei lunar, și din acest motiv, ei sunt de părere că din luna august nu vor mai fi bani. „Au fost alocate 12 miliarde de lei vechi (1,2 milioane de lei-n.r.) pentru program, iar 10 miliarde (un milion-n.r.) au fost date pentru achiziționarea medicamentelor. Pacienții nu au suferit întreruperi de tratament, iar dacă anumite tratamente nu s-au mai găsit în farmacia spitalului, nu au fost pacienți care să aibă nevoie de ele. Momentan este bine, dar din luna august va fi tragic, pentru că nu vor mai fi fonduri”, a declarat medicul Lidia Groza, coordonatoarea Programului Național de Oncologie la nivelul județului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?