Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Elevi vrânceni premiaţi la „Adolf Haimovici“


Elevii vrânceni pasionați de matematică au obținut rezultate dintre cele mai bune în cadrul Concursului Național de Matematică Aplicată „Adolf Haimovici”, ce s-a desfășurat în perioada 17 – 19 aprilie. Astfel, Liviu Grigore, elev în clasa a X-a la Colegiul Tehnic de Transporturi Auto „Traian Vuia” din Focșani a obținut premiul I la specializarea tehnic. Premiul I, doar că la specializarea științe sociale, a obținut și Cristina Croitoru, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Unirea” din Focșani. De asemenea, Bogdan Basuc, elev în clasa a X-a la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” a obținut premiul II la specializarea tehnic, în cadrul Concursului Național de Matematică Aplicată „Adolf Haimovici”. Alți patru elevi au reușit să obțină mențiune pentru specializarea servicii. Aceștia sunt Ana Maria Dobre și Marian Leica, ambii elevi în clasa a X-a, Alexandru Neață și Maria Mihaela Åžtefan, ambii elevi în clasa a XI-a și cu toți elevi ai Colegiului Economic „Mihail Kogălniceanu” din Focșani. Alți trei elevi de la Colegiul Național „Al. I. Cuza” din Focșani au obți-nut, la rândul lor, mențiune în cadrul aceluiași concurs. Elevii Marius Daniel Iosub din clasa a XII-a, Ana Maria Miron din clasa a X-a și Livia Cosma au obținut mențiuni la specializarea științe ale naturii. O mențiune la aceeași specializare a mai obținut și Flavius Ciprian Scânteianu, elev în clasa a X-a la Colegiul Național „Unirea”. Concursul Națio-nal de Matematică Aplicată „Adolf Haimovici” se adresează elevilor de liceu care studiază atât pe filiera teoretică, specializările științele naturii, științe sociale și filologie cât și pe filiera tehnologică, specializările servicii și  tehnic. „Îi feli-cităm pe toți participanții care au reprezentat județul Vrancea la etapa națională a acestui concurs, în special pe cei care au reușit să obțină premii și mențiuni și le urăm succes la viitoarele competiții de matematică”, a precizat Daniela Sîrghie, inspector de matematică în cadrul Inspectoratului Åžcolar Județean Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?