Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Banca Mondială avertizează: Lumea este la un pas de o criză totală


Președintele Băncii Mondiale (BM), Robert Zoellick, a avertizat luni, că lumea se află „la un pas de o criză totală”, din cauza creșterii prețului la alimente, scrie BBC. Scumpirea alimentelor este principala amenințare pentru țările sărace, care „riscă să piardă o generație”, a declarat Zoellick. Declarațiile sale au fost făcute luni, la Washington, la o conferință a Băncii Mondiale și FMI. Între timp, miniștrii de finanțe din G20, care s-au întâlnit și ei la Wa-shington, și-au luat angajamentul să susțină financiar noile guverne din Africa de Nord și Orientul Mijlociu. Președintele BM a declarat că un astfel de sprijin este vital . „Criza din Africa de Nord și Orientul Mijlociu subliniază faptul că trebuie să punem în practică concluziile ultimului nostru raport mondial (n.r. al BM). Acesta a evidențiat importanța securității cetățenilor, a justiției și a locurilor de muncă”, a precizat Zoellick. De asemenea, el a făcut un apel la adresa Băncii Mondiale să acționeze rapid pentru a susține reformele în regiunile menționate. „Dacă așteptăm ca situația să se stabilizeze, ar însemna oportunități pierdute. În momente de revoluție, ‘status quo’-ul nu este o soluție câștigătoare”, spune președintele BM.
La întâlnirile de la Washington s-au discutat, de asemenea, prețurile schimbătoare ale petrolului și rata mare a șomajului. Åžeful FMI, Dominique Strauss-Kahn,   s-a declarat îngrijorat în special de rata mare a șomajului în rândul tinerilor. „Ar fi prea mult să spunem că trecem printr-o perioadă de recupe-rare fără slujbe, dar cu siguranță nu sunt suficiente locuri de muncă”, a spus Strauss-Kahn.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?