Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Cina cea de taină a avut loc într-o miercuri, nu în Joia mare


Cina cea de taină, ultima masă pe care Iisus Hristos a luat-o alături de cei 12 apostoli în seara din Joia cea mare, a avut loc de fapt într-o miercuri, afirmă un profesor universitar britanic, într-o carte publicată de Universitatea Cambridge. „Am descoperit că cina a avut loc miercuri, pe data de 1 aprilie din anul 33”, a declarat pentru ziarul Times, profesorul Colin Humphreys de la Universitatea Cambridge.
Într-o carte intitulată „The Mystery of the Last Supper”, profesorul britanic a încercat să explice toate contradicțiile care îi intrigă pe istorici de multe secole. „Iată pro-blema: experții în Biblie și toți creștinii cred că ultima cină a început după asfințit, joi seara, iar crucificarea lui Iisus a avut loc dimineața următoare, vineri, aproximativ în jurul orei 09.00. Procesele lui Iisus au avut loc în zone diferite din Ierusalim. Experții au parcurs Ierusalimul cu un cronometru pentru a verifica dacă era posibil ca acele evenimente să se desfășoare în interva-lul joi seara – vineri dimineața: cei mai mulți dintre ei au ajuns la concluzia că era imposibil”, a explicat profesorul britanic în cartea sa.
Apostolii Matei, Marcu și Luca spun că „Cina cea de taină” a fost o masă de Paște, în timp ce apostolul Ioan afirmă că această masă a avut loc înainte de Paștele evreiesc. „Soluția pe care am găsit-o este aceasta: ambele tabere au dreptate, însă ele se raportau la două calendare diferite”, a declarat Colin Humphreys. Analizând cele două calendare, profesorul britanic a ajuns la concluzia potrivit căreia „Cina cea de taină” a avut loc miercuri, cu o zi înainte de Joia cea mare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?