Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623
Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623

Bani din fondul de rezervă, pentru investiţii


Consilierii municipali vor dezbate marți, 19 aprilie, în ședință ordinară, alocarea sumei de 6.400.000 lei din fondul de rezervă bugetară pentru mai multe lucrări urgente. Este vorba despre reparația străzilor degradate din Focșani, reparații la fațada Primăriei dinspre Piața Unirii, cursuri de formare pentru polițiștii locali, reparații la școli și echipament sportiv pentru CSM Focșani.

Direcția de Dezvoltare solicită majorarea bugetului la „bunuri și servicii” cu suma de 2.500.000 lei, „având în vedere faptul că acum la începutul anului se organizează licitațiile pentru principalele servicii: reparații străzi, marcaje rutiere, dezinsecția și deratizarea domeniului public, întreținerea spațiilor verzi, iar prevederile bugetului nu acoperă necesarul de cheltuieli pentru întregul an”. Pentru reparațiile curente la străzi s-a propus alocarea sumei de 1.300.000 lei. Pentru Poliția Locală se pro-pune repartizarea sumei de 240.000 lei, necesară pentru participarea polițiștilor la cursuri timp de trei luni, cheltuielile ridicându-se la 5.200 lei fără asigurarea mesei, a cărei valoare zilnică este de 25 lei.
Decebal Bacinschi, primarul municipiului Focșani și inițiatorul proiectului de hotărâre, se plânge că bugetul Primăriei este insuficient pentru plata iluminatului public, asigurarea cheltuielilor de întreținere a fondului locativ și reparații la fațada primăriei, necesare a fi efectuate datorită finalizării Pieței Unirii. Pentru toate acestea inițiatorul solicită 2.520.000 lei.
Åži școlile din municipiu cer sume pentru acoperirea cheltuielilor cu utilitățile, pentru plata energiei termice și pentru reparații capitale. Suma propusă în proiectul de hotărâre este de 1.300.000 lei. Clubul Sportiv Municipal Focșani solicită 60.000 lei pentru procurarea de echipament sportiv, mingi, rachete de tenis pentru toate cele opt secții.
Dacă se vor aproba toate aceste alocări, fondul de re-zervă al municipiului se va subția considerabil. Astfel, dacă inițial acest fond a cuprins 10.700.000 lei, după ce în februarie s-au repartizat 3.300.000 lei, iar marți se propune alocarea a încă 6.400.000 lei, în fondul de re-zervă vor mai rămâne doar 1.000.000 lei. Fondul de re-zervă se utilizează pentru finanțarea „unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în cursul exercițiului bugetar , pentru înlăturarea efectelor unor calamități na-turale precum și pentru acordarea unor ajutoare către alte unități administrativ terito-riale în situații de extremă dificultate”.

Bani pentru dulciuri și concursuri de 1 Iunie

Aleșii municipali vor vota, marți și pentru alocarea sumei de 32.500 lei pentru activitățile dedicate Zilei Copilului, 1 Iunie. Această sumă ar urma să fie folosită pentru organizarea unor manifestări culturale și sportive, la finalul cărora se vor înmâna daruri atât participanților, cât și copiilor din grădinițe și leagăne. Acțiunile vor cuprinde un spectacol susținut de Ansamblul Folcloric „Å¢ara Vrancei”, spectacole de teatru pentru copii, prezentarea de filme, concursuri și jocuri distractive. 200 de copii care vor participa la acțiunile sportive dedicate zilei de 1 Iunie vor primi daruri care constau în pachete cu dulciuri. De asemenea, 3.400 de copii din grădinițe, creșe, leagăne și fundații vor primi pachete cu dulciuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?