Ediția: Duminică 28 aprilie 2024. Nr. 6613
Ediția: Duminică 28 aprilie 2024. Nr. 6613

Horia Tecău, la cea mai bună clasare din carieră


Constănțeanul Horia Tecău a înregistrat ieri cea mai bună clasare din carieră în clasamentul ATP de dublu, ajungând până pe locul 14. Câștigător pentru al doilea an consecutiv la turneul de la Casablanca (Maroc), alături de suedezul Robert Lind-stedt, tenismanul în vârstă de 26 de ani a urcat două poziții în ierarhia mondială, acumulând 3.730 de puncte. Până ieri, cea mai bună clasare a lui Tecău fusese înregistrată pe 11 octombrie 2010, când constănțeanul urcase până pe locul 15. Cei doi vor participa în această săptămână la turneul de la Monte Carlo, dotat cu premii în valoare totală de 2.750.000 de euro, unde vor intra direct în turul secund, fiind favoriți nr. 8. În schimb, cel mai bine clasat jucător român de simplu, Victor Hănescu, a coborât opt po-ziții și se află pe locul 66, cu 790p. În Top 200 ATP mai figurează Adrian Ungur, care s-a menținut pe locul 172, cu 334p. Primele trei poziții ale clasamentului ATP de simplu sunt ocupate de următorii jucători: 1. Rafael Nadal (Spania) 12.870p, 2. Novak Djokovic (Serbia) 9.700p, 3. Roger Federer (Elveția) 8.550p.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?