Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633

Închiderea spitalelor nu a sufocat Spitalul Judeţean


Închiderea spitalelor din Odobești și Mărășești nu a făcut ca numărul internărilor de la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani să crească. Potrivit managerului spitalului, medicul Nicolae Moise, numărul internărilor nu a crescut, fiind la fel ca înainte de închiderea celor două spitale. „Nu a crescut numărul internărilor. Este la fel ca înainte”, a declarat medicul Nicolae Moise. Nici numărul solicitărilor de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea nu a crescut, în schimb au crescut timpul de intervenție și numărul de kilometri parcurși. „Datele pe care le am sunt insuficiente pentru a putea spune dacă numărul solicitărilor a crescut. În schimb, au crescut timpul de intervenție și numărul de kilometri parcurși”, a declarat medicul Cristian Onia, managerul SAJ Vrancea. Se pare că cei 50.000 de vrânceni care au rămas fără asistență medicală preferă să se trateze la medicul de familie sau „după ureche”, pentru că sunt prea săraci ca să-și permită să facă drumuri până la Focșani. Totuși, cele două spitale și-au închis porțile de doar câteva zile și este mult prea devreme ca numărul de internări să crească. Probabil în câteva luni, lipsa celor două spitale se va simți din toate punctele de vedere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?