Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

Trei medalii la „Europene“ pentru CS Kazumi


Douăzeci și șapte de țări, cu peste 600 de concurenți, au participat zilele trecute în Sala Sporturilor Dr. Kemény Ferenc din Eger (Ungaria) la Campionatul European de Karate, „1st SKDUN Gichin Funakoshi European Shotokan Karate Championship and 1st SKDUN Kohai European Cup, April 2-3,  2011, Eger, Hungary”, organizat sub egida Federației Mondiale Shotokan Karate – Do of United Nations. Echipa României a fost întărită și de karateka de la CS Kazumi, care a obținut trei medalii. Performerii clubului au fost Andrei Coroiu (grupa 2000 – proba kumite, -35kg), sportiv medaliat cu aur, iar Eduard Crucianu (grupa 2000 – proba kumite, -40kg) și Sebastian Păucă (kumite, -35kg) au intrat în posesia medaliilor de bronz. La Cupa Europeană Kohai (pentru începători), CS Kazumi a participat cu cinci sportivi: Anca Grigoraș (grupa 1998, locul 4 în proba de kata), Dorinel Ciolan (locul 4 la kumite), Cristina Surugiu, Georgiana Cociorbă și Robert Grigoraș. „Doresc să mulțumesc mi-nunaților părinți ai sportivilor clubului Kazumi pentru încrederea și spriji-nul acordat necondiționat, dar și Primăriei Panciu pentru ajutorul acordat în asigurarea transportului în Ungaria a sportivei Cristina Surugiu, campioana mondială anul trecut la Lons-le-Saunier în Franța”, ne-a declarat antrenorul sportivilor de la CS Kazumi, Marius Cojocaru. Următoarea competiție la care vor participa karateka de la CS Kazumi este programată pe 16 aprilie, la Cupa Sawaki (programată la Medgidia).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?