Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Sf. Mucenic Caliopie, Sf. Gheorghe Mărturisitorul


În această lună, în ziua a șaptea, pomenirea sfântului mucenic Caliopie.

Acest sfânt mucenic a fost pe vremea împăratului Maximian, fiu al Teocliei, învățat în credința lui Hristos, și era din Perga Pamfiliei, crescut lângă maică-sa cu dreapta credință și nevoindu-se cu dumnezeieștile Scripturi. Fiind pornită prigoană asupra creștinilor, întărindu-se pe sine, și luând învățături și sfătuire de la maicăsa, ca să moară pentru mărturisirea lui Hristos, s-a dus însuși, nechemat, la guvernatorul Maxim în cetatea lui Pompie, și propovăduind înaintea lui numele lui Hristos, a fost legat cu coatele mâinilor îndărăt și bătut cu plumb, întins pe o roată și ars dedesubt cu foc.
Dar arătându-se îngerul Domnului, a oprit roata și focul s-a răcit și s-a arătat îngerul cu groază, pentru cei ce-l priveau. Iar pe sfântul l-au luat și l-au băgat în temniță cu carnea sfărâmată, unde intrând maică-sa, îi ștergea sângele de pe răni. Åži, împărțindu-și ea toată averea la săraci, și iertându-și robii și roabele, care erau până la cinci sute și cincizeci cu toții, s-a alăturat fiului ei și cântau împreună. Iar la miezul nopții, s-a făcut lumină în temniță, și a venit glas de sus, care fericea îndrăznirea și mărturisirea mucenicului, care mai vârtos se înălța spre lupte. Deci rămânând întru acestea neclintit, a fost osândit să fie răstignit; și a devenit părtaș la patimile Stăpânului, nu numai cu chipul morții, ci și cu vremea în care se întâmplau acestea, fiindcă era în sfânta Joia cea mare, înaintea Învierii lui Hristos, Dumnezeului nostru. Răstignindu-l cu capul în jos, că și maică-sa poftise aceasta, dând încă și cinci galbeni de aur chinuitorilor pentru aceasta; a doua zi, în Vinerea cea mare, la trei ceasuri, și-a dat sufletul lui Dumnezeu. Iar după ce l-au pogorât de pe cruce, a căzut maică-sa peste dânsul și, leșinând, și-a dat și ea sufletul, și a fost îngropată cu sfântul mucenic și fiul ei la un loc.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinți părintelui nostru Gheorghe, episcopul Mitilenei.

Acest sfânt, din mică vârstă iubind pe Hristos, s-a călugărit. Åži plinind tot felul de virtute, a câștigat mai mult decât alții smerenie. Åži fiind foarte milostiv, a fost înălțat în scaunul Mitilinei. Întru care binestrălucind și biruind cu multa înțelepciune pe luptătorii împotriva icoanelor, și făcându-i a-și cunoaște rătăcirea, și măcar că se afla în trup, dar pentru covârșitoarea sa cumpătare cu îngerii se aduna, s-a mutat din viața aceasta. Åži dăruind izvor de minuni din dumnezeieștile sale moaște, este vrednic a fi iubit de toți.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Rufin diaconul.

Tot în această zi, pomenirea sfintei mucenițe Achilina cea nouă, care cu mâinile înapoi legate și cu pântecele puse pe foc s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea sfinților două sute de mucenici cei din Sinope, care s-au săvârșit prin sabie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?