Ediția: Luni 27 Mai 2024. Nr. 6634
Ediția: Luni 27 Mai 2024. Nr. 6634

Ion Creangă, omagiat la Suraia


Centrul de Documentare și Informare din Suraia a găzduit, la sfârșitul săptămânii trecute, cea de-a doua întâlnire din cadrul proiectului „Cartea, mai aproape de noi”, derulat în parteneriat cu Liceul Tehnolo-gic „Al. I. Cuza” din Panciu. La aceasta au participat, ca invitate, bibliotecara Stela Sebe, împreună cu profesorul metodist Florentina Ciomagă, de la Casa Corpului Didactic din Focșani. În debutul manifestării, bibliotecara Liceului Tehnologic, Neculina Tudirache, împreună cu informaticianul Marcela Tudorache au supus atenției o scurtă prezentare, în slide-uri, a primei activități incluse în proiect, desfășurată în luna noiembrie a anului trecut, la Panciu, ocazie cu care a fost sărbătorit un alt mare scriitor român, Mihail Sadoveanu. În continuare, Ruxanda Duca, reprezentanta Centrului de Documentare și Informare Suraia, a evocat viața și activitatea marelui povestitor Ion Creangă, iar elevii clasei a IV-a A, de la Panciu, îndrumați de învățătoarea Gabriela Duță, au fost protagoniștii unui moment artistic, în versuri, despre Ion Creangă. Tot ei au mai prezentat și fragmente din opera scriitorului realizând, totodată, și un concurs pe echipe, în urma căruia participanții au fost re-compensați cu diplome. Au mai urmat „Fata babei și fata moșneagului”, prezentată de „boboceii” clasei I de la Suraia, pregătiți de învățătoarea Mariana Cudalb, sceneta „La cireșe”, un moment religios dedicat sărbătorii de Buna Vestire și o prezentare de modă, cu articole realizate din materiale reciclabile, a copiilor coordonați de învățătoarea Gabriela Bândar. Evenimentul, care s-a finalizat cu o vi-zită la o secție de împletituri de răchită din comună, a beneficiat de aprecieri din partea invitaților. Bibliotecara CCD Focșani, Stela Sebe, a declarat că schimburile de experiență din mediul urban-rural, contribuie la o mai mare apropiere de carte a copiilor care, astfel, au și ocazia de a pătrunde în universul liniștit al unei bi-blioteci.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?