Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617

Michelle Obama va scrie o carte despre grădina de la Casa Albă


Prima doamnă a Statelor Unite ale Americii, Michelle Obama, va scrie o carte despre grădina de zarzavaturi de la Casa Albă și despre acțiunile la care participă pentru a promova alimentația sănătoasă, au anunțat, miercuri, reprezentanții editurii Crown. Volumul, al cărui titlu nu a fost încă ales, va fi publicat în aprilie 2012. În această carte, Michelle Obama va vorbi despre sursele de inspirație care au stat la baza deciziei ei de a amenaja prima grădină de zarzavaturi pe peluza sudică a Casei Albe, după celebra „grădină a victoriei” amenajată de Eleanor Roosevelt la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Cartea va conține și câteva dintre rețetele preferate ale familiei primei doamne a Statelor Unite, au precizat reprezentanții editurii Crown, o divizie a celebrei edituri Random House. Michelle Obama nu a primit niciun avans și va dona toate încasările obținute din comercializarea acestui volum unei organizații de caritate. În volum vor fi inserate fotografii ale grădinii de la Casa Albă, dar și fotografiile altor grădini de zarzavat din alte comunități, atât urbane și rurale, cât și cele școlare, de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii. Prima doamnă a Statelor Unite este un susținător înfocat al alimentației sănătoase și al practicării sportului de orice tip. În februarie 2010, Michelle Obama a lansat inițiativa „Let’s Move!”, un proiect ce are scopul declarat de a stopa flagelul obezității infantile și de a îmbunătăți calitatea alimentelor preparate și servite în școlile americane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?