Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Primăvara se numără … manualele


Reprezentanții Inspectoratului  Åžcolar Județean (ISJ) Vrancea sunt preocupați în această perioadă de inventa-rierea manualelor școlare aflate pe stoc pentru a face o analiză privind necesarul pentru anul școlar 2011 – 2012. Directorii unităților de învățământ din județ au avut sarcină precisă ca până vineri, 11 martie, să înainteze o adresă cu manualele care vor putea fi folosite de elevi și în anul școlar viitor. De asemenea, directorii au trebuit să precizeze care este necesarul de manuale, fără a exagera cu nimic. Asta pentru că bugetul alocat acestei investiții este destul de mic și prin urmare, ar fi indicat ca elevii să învețe carte folosind manuale puțin mai vechi. „Am trimis adrese în școli iar ei au avut un termen să ne trimită necesarul de manuale. În momentul de față se lucrează la centralizarea datelor dar așteptăm să vedem și care va fi suma de la Minister acordată anul acesta pentru a ne putea încadra în ea”, a declarat Maricica Gheorghiță, reprezentant al Inspectoratului Åžcolar Județean Vrancea. Odată centralizată, lista cu necesarul de manuale pentru anul școlar 2011 – 2012 va ajunge la Ministerul Educației în vederea avizării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?