Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

FC Panciu se ia la trântă cu liderul seriei


Cu o zestre subțire de puncte în ierarhia ligii a treia la fotbal, FC Panciu va susține astăzi cel mai important test din retur. Elevii antrenorilor Raul Cioran și Dănuț Bolocan vor primi replica liderului la zi, FCM Bacău, grupare antrenată de Ghiță Poenaru și care are ca obiectiv promovarea în eșalonul secund al fotbalului românesc. Păncenii după un eșec neașteptat, la Pașcani, tratează confruntarea de astăzi (ora 15.00, Stadion Orășenesc) ca pe o finală deoarece o eventuală înfrângere ar îngropa și mai mult echipa „dintre vii”. Gazdele au și motive de bucurie. Îi pot folosi în confruntarea de astăzi pe Gurguiatu și Bucătaru, jucători care au fost transferați la începutul returului. O soluție pentru linia de atac va fi și Ionuț Radu, jucător care și-a revenit după o accidentare suferită în partidele amicale. Singurul absent din lotul păncenilor este Dobrescu, care a suferit o ruptură musculară și va sta mai mult timp departe de gazon. De partea cealaltă, băcăuanii sunt optimiști. ” Din punctul meu de vedere, dacă avem parte de un teren bun și de un arbitraj corect, sunt toate șansele să  câștigăm la Panciu. Oricum, suntem conectați sută la sută. Åžtiu că Panciu prezintă o garnitură schimbată față de turul campionatului. În plus, fiind primul lor joc acasă, vor evolua cu mult entuziasm. Åži din aceste considerente, tratăm meciul contra lor cu toată atenția”, a spus tehnicianul băcăuanilor. Temperaturile scăzute și terenurile înghețate   i-au obligat pe pănceni să pregătească meciul de astăzi, în condiții de iarnă. Păncenii s-au antrenat în aceste zile la Focșani, pe terenul Comat. O problemă pentru calitatea jocului de astăzi ar fi starea suprafeței de joc. Întâlnirea va fi arbitrată la centru de Marius Bocăneală din Galați, ajutat la cele două linii de Cătălin Guloiu (Buzău) și Ionel Grama (Buzău), iar observatori federali sunt Costin Toma (Piatra Neamț) și Augustin Deleanu (București).

Programul etapei de astăzi (ora 15.00):
FC Panciu – FCM Bacău,
ASC Bacău – Rapid CFR Suceava,
Poli Galați – CSM Pașcani,
FCM Onești – Oțelul II Galați.
Cetatea Tg. Neamț – Aerostar Bacău.
Partida Luceafărul Botoșani – CSM 2007 Focșani se va disputa mâine.
Ceahlăul II și Petrotub Roman vor sta.
Etapa viitoare (vineri, 18 martie, ora 15.00):
Petrotub Roman – CSM 2007 Focșani,
Oțelul II Galați – FC Panciu,
Rapid CFR Suceava – Luceafărul Botoșani,
CSM Pașcani – ASC Bacău,
FCM Bacău – Poli Galați,
Aerostar Bacău – FCM Onești,
Ceahlăul II P. Neamț – Cetatea Tg. Neamț.
Willy Bacău și Cetatea Suceava s-au retras din campionat.

Clasament seria I – liga a treia
1. FCM Bacău        14    12    2    0    45-9        38p
2. ASC Bacău        14    12    1    1    32-6        37p
3. Petrotub Roman        14    10    1    3    26-7        31p
4. Oțelul II Galați        14    7    2    5    25-14        23p
5. CSM Pașcani        14    7    2    6    23-25        23p
6. Poli Galați        14    6    1    7    16-19        19p
7. Ceahlăul II P. Neamț    13    5    2    6    14-18        17p
8. Aerostar Bacău        13    5    2    6    21-26        17p
9. FCM Onești        14    5    2    7    16-22        17p
10. Rapid CFR Suceava    14    5    1    8    20-23        16p
11. Cetatea Tg. Neamț    14    5    1    8    15-36        16p
12. CSM 2007 Focșani    14    4    1    9    12-24        13p
13. FC Panciu        14    3    1    10    19-27        10p
14. Luceafărul Botoșani    14    0    3    11     8-36         2p.
Notă: prima clasată va promova în liga a doua; ocupanta locului 14 va retrograda în campionatul județean, iar trei ocupante ale locurilor 13 din cele șase serii vor lua drumul ligii a patra.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?