Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Legea Educaţiei promovează politizarea învăţământului


Deputatul PSD de Vrancea, Ciprian Nica, solicită anularea Legii Educației din cauza efectelor nocive pe care această lege le are asupra profesorilor și elevilor. Una dintre aberațiile din Legea Educației, se arată într-un comunicat de presă, este pensionarea profesorilor universitari care au împlinit 65 ani, care va duce la scoaterea din sistemul universitar a nu mai puțin de 2.000 de cadre didactice.
„Prevederile legii prin care se specifică faptul că parlamentarii care dețin funcția de rector trebuie să renunțe la una din cele două calități sunt abuzive și nu respectă drepturile fundamentale ale unui cetățean.
Respectarea drepturilor cetățenești, dreptul de a alege și de a fi ales, trebuie să fie cartea de căpătâi a oricărei democrații. Din nefericire pentru ministrul Educației, acestea sunt principii care pot fi călcate cu ușurință în picioare!”, arată deputa-tul Ciprian Nica.
Parlamentarul arată că studenții nu vor fi mai bine instruiți dacă vor pleca din universități 2.000 de profesori. „Profesori celebri, foști miniștri ai Educației spun că legea are un singur scop: politizarea excesivă a învățământului și acordarea de favoruri etnicilor maghiari. Un alt argument este oferit tot de specialiști, care spun că principiile din Legea Educației sunt demult depășite de practica europeană. Faptul că legea nu este în concordanță cu ceea ce se întâmplă în Europa este regretabil, mai ales că ministrul Funeriu și-a definitivat studiile în Franța”, precizează deputatul Ciprian Nica.
Social democratul îl întreabă pe ministrul Educației, prin intermediul comunicatului, dacă a văzut, în Franța, școli în care statul a investit milioane de euro și care, ulterior, au fost închise la sugestia șefului statului sau reforme care să trimită acasă, peste noapte, 2.000 de cadre didactice universitare și 3.500 de profesori de liceu și gimnaziu.

„A văzut ministrul Educației, domnul Daniel Funeriu, vreun ministru din Franța căruia i se șoptea la conferințele de presă? (Să nu uităm că elevii primesc nota 1 pentru suflat!) Are cunoștință domnul ministru al Educației, Daniel Funeriu, de vreun minister din Franța sau din U.E. unde un învinuit penal de DNA, așa cum este cel din dosarul Monica Ridzi, este angajat director în minister?”, a continuat deputatul Ciprian Nica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?