Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

S-a înfiinţat… Tribunalul elevilor!


Elevii Colegiului Tehnic „Valeriu D. Cotea” din Focșani au pus bazele unui Tribunal fictiv, care va funcționa în cadrul proiectului „Consolidarea democrației disciplinare în școală privind violența”, după principiile unei instanțe adevărate de judecată, numai că va avea în lucru dosare ce privesc problemele și neînțelegerile create între adolescenți. Ideea este în premieră pentru o unitate de învățământ din județ și a fost concepută în scopul de a-i familiariza pe elevi cu responsabilitățile, și mai ales, pentru a-i stimula să se preocupe mai mult de căutarea dreptății în orice neînțelegere, oricât de banală ar părea. Elevii vor juca rolul procuro-rilor, judecătorilor și avocaților din dorința de a soluționa ca la carte chiar și cele mai complicate cazuri care vor apărea în  unitatea de învățământ în cadrul căreia studiază. La activitatea de lansare a proiectului, ce a avut loc ieri, au fost prezenți  cei 22 de membri aleși democratic din clasele IX – XII, magistrații fictivi ai Colegiului Tehnic „Valeriu D. Cotea” din Focșani. La activitatea inaugurală a elevilor și profesorilor a participat în calitate de invitat și consilierul juridic Elena Trifan. Aceasta din urmă a salutat ideea adolescenților și crede că odată cu înființarea unui tribunal al elevilor, actele de violență din unitatea de învățământ vor scădea simțitor. „Proiectul impune o preocupare sporită din partea instituțiilor de învățământ pentru combaterea fenomenului infracțional în școală și se va pune accent pe implicarea din punct de vedere juridic a infracțiunilor ce se săvârșesc în școli, și vorbim despre infracțiuni contra persoanei, împotriva patrimoniului și infracțiuni privind conviețuirea socială, mă refer la instigare și discriminare. În școlile din Vrancea nu am mai întâlnit un asemenea proiect. Din punct de vedere juridic este binevenit pentru că consecințele educaționale se referă la diminuarea violenței în școală. Se dorește reimpunerea disciplinei în școală printr-un joc judiciar”, a spus Elena Trifan consilier juridic.

Joaca de-a Tribunalul a început în 2007

Conducerea Colegiului Tehnic „Valeriu D. Cotea” a dat startul acestui joc de-a justiția încă din 2007 când, prin intermediul unui proiect susținut cu fonduri PHARE s-a reușit implementarea proiectului „Junior lobby”. Ulterior și-a schimbat titulatura într-un alt proiect privind consolidarea democrației „Tineri pentru Tineri”. Ceea ce ieri au inaugurat reprezentanții acestei unități de învățământ este forma finală a proiectului care promovează disciplina în școli și non – violența. „Elevii vor analiza soluții dar măsurile nu vor fi lăsate la latitudinea elevilor, ei vor face doar acest joc justițiar. Ei monitorizează toată activitatea, simulează o formă de tribunal al elevilor. Consiliul de Administrație format din cadre didactice decide sancțiunile dar elevii sunt alături. Elevii se simt astfel mai conștienți de faptele lor. Din aprilie se va începe forma de joc”, a spus Maria Novac, psihologul Colegiului Tehnic „Valeriu D. Cotea” din Focșani.

Tribunalul elevilor, un exercițiu pentru responsabilizare

„Consolidarea democrației disciplinare  în școală privind violențe” este implementat în anul școlar 2010-2011. Proiectul face parte din amplul program „Consolidarea Democrației în România – 2006-2011”, program derulat la Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” încă din 2007. Acest program extrem de ambițios și inedit a fost lansat în cadrul proiectului Phare, de Centrul Educația 2000+ și este finanțat de Uniunea Europeană. Programul are ca obiectiv dezvoltarea aptitudinilor de tip participativ în rândul tinerilor prin implicarea directă a acestora în organizarea activităților ce au drept scop luarea unei decizii publice. Totodată, proiectul promovează și facilitează rezolvarea problemelor școlii. Creșterea gradului de implicare a elevilor în educație și responsabilizarea lor pentru disciplina din liceu se va face prin acest „tribunal al elevilor” care se va alătura factorilor decizionali și vor rezolva problemele de violență identificate în unitatea de învățământ. Toate deciziile luate de conducerea unității de învățământ, cu permanenta consultare a magistraților elevi vor fi strâns legate de legislația în vigoare, respectându-se drepturile copilului și re-gulamentele de ordine interioară a unității de învățământ. Ideea înființării unei instanțe de judecată fictivă a atras atenția inclusiv elevilor care susțin că vor face tot ce le stă în putință pentru a face dreptate colegilor. Ei spun că ideea proiectului este interesantă, vor încerca să fie mai buni unii cu alții pentru că în caz contrar, riscă nu doar un avertisment din partea dascălilor ci se vor alege cu o sentință „judecăto-rească”. „Mi se pare o chestie nouă așa-zisul «tribunal al elevilor». Ne dezvoltăm principiile democratice astfel încercăm să ajutăm unii elevi care trec prin diferite greutăți”, a spus Alexandru Vasilache „avocat”, în cadrul proiectului. Partenerii în cadrul acestui proiect sunt Inspectoratul Åžcolar Vrancea, Consiliul Județean, Tribunalul Vrancea, Poliția, Primăria Municipiului Focșani, Centrul Județean Anti-Drog, Comitetul de părinți, Direcția de Sănătate Publică. Coordonatorii proiectului sunt Maria Novac psiholog al Colegiului „Valeriu D. Cotea”, directorul Carmen Oprea, directorii adjuncți Remus Paraschiv, Rodica Bogeanu, și consilierul educativ Nicolae Coman.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?