Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Lexus pregăteşte o ediţie limitată a modelului LFA


Lexus a declarat că va lansa o versiune specială a supercarului LFA. Acesta va primi pachetul Nurburgring și va debuta oficial în cadrul Salonului Auto de la Geneva. Noul model a primit o serie de modificări mecanice și estetice. Lexus LFA este primul supercar creat de către japonezi. Niponii vor produce doar 500 de exemplare LFA, dintre care 50 vor fi dotate cu noul pachet sportiv Nurburgring. Pachetul constă într-o serie de îmbunătățiri mecanice și estetice exterioare. Propulsorul V10 de 4.8 litri a primit o creștere a puterii de 10 CP, astfel că acum dezvoltă o putere ma-ximă de 562 CP. Acest plus de putere se datorează folosirii unui nou sistem de evacuare. Inginerii Lexus au îmbunătățit și transmisia, schimbarea vitezei a fost redusă de la 0.2 secunde la 0.15 secunde. Accelerarea de la 0-100 km/h are loc în 3.7 secunde, iar viteza maximă este de 325 km/h. Printre modificările mecanice amintim și suspensia îmbunătățită și jantele de performanță. Designul exterior a suferit modificări minore, modelul LFA primind o bară frontală nouă, un eleron mai performant și noile culori Black, Matte Black și Whitest White. Lexus a declarat că toți clienții care achiziționează această ediție limitată vor primi acces la Nurburgring timp de un an și o zi de pregătire alături de un instructor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?