Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631
Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631

Adrian Mutu, actor într-un meci suspectat de blat


Omul de afaceri german de origine croată Ante Sapina susține că i-ar fi oferit 100.000 de euro portarului muntenegrean al echipei Debrecen, Vukasin Poleksici, pentru a primi cât mai multe goluri în partida cu formația AC Fiorentina, scor 3-4, din faza grupelor Ligii Campionilor, ediția 2009/2010. „I-am oferit 100.000 de euro pentru a primi cât mai multe goluri. Doream un meci cu multe goluri și ce garanție mai bună era decât să cumpărăm un portar? Am stabilit o întâlnire la Viena, acolo unde s-a prezentat un intermediar (n.r. – Ivan P., jucător de baschet, conform procesului verbal). Acesta a spus că banii au venit din altă parte”, a spus Sapina. Cotidianul Gazzetta dello Sport a scris că prima parte a declarației lui Sa-pina este în conformitate cu materialele deținute  de Procuratura din Bochum, dar finalul este altul. Ante Sapina, în vârstă de 34 de ani, este capul întregii afaceri de meciuri trucate din Europa, alături de fratele său Milan. Gazzetta dello Sport a scris despre Sapina că a corupt jucători și arbitri cu sume cuprinse între 50.000 și 100.000 de euro. Un prim proces s-a încheiat în Germania cu condamnarea mai multor persoane, iar un al doilea proces va începe la 24 februarie. UEFA a anunțat, în iunie 2010, că doi jucători ai echipei ungare Debrecen au fost suspendați, în urma anchetei privind un caz de tentativă de manipulare a unor meciuri din cupele europene. Campioana Ungariei se află în vizorul UEFA de când au apărut suspiciuni că ar fi manipulat un meci din Liga Campionilor, pierdut în fața echipei italiene Fiorentina, scor 3-4, în octombrie 2009, în care Adrian Mutu a marcat de două ori și a dat o pasă de gol. În luna mai, opt jucători au fost audiați în legătură cu acest caz. Internaționalul muntenegrean Vukasin Poleksic a fost suspendat până la 30 iunie 2012, iar fundașul ungar Norbert Meszaros a fost suspendat până la 31 decembrie 2011. De asemenea, cei doi au fost amendați cu 10.000 de euro, respectiv 7.000 de euro. UEFA a precizat că jucătorii respectivi, care au fost audiați de Comisia de Disciplină, la 24 iunie, au fost suspendați pentu că au încălcat „principiul de conduită definit în articolul 5 al Regulamentului Disciplinar al UEFA”. Potrivit clubului Debrecen, Poleksik a fost sancționat deoarece a omis să anunțe că înainte de două meciuri de anul trecut, din cupele europene, a fost contactat de necunoscuți care i-au cerut să manipuleze rezultatele partidelor respective. Meszaros a fost suspendat din același motiv, dar legat de un singur meci. Debrecen a precizat că ancheta a relevat faptul că jucătorii în cauză au refuzat ofertele de a manipula meciurile. Campionatele din cel puțin nouă țări – Germania, Belgia, Austria, Elveția, Turcia, Croația, Ungaria, Slovenia și Bosnia – sunt vizate de o anchetă a Parchetului și Poliției din Bochum, privind manipularea pariurilor sportive. Ancheta, susținută de responsabili UEFA, se află în curs de la începutul anului 2009.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?